Video Un student rănit în Kiev a fost îngrijit în Spitalul din Sighetul Marmaţiei. Tânărul fusese împuşcat în gambă şi antebraţ
Din primele clipe, România şi-a oferit sprijinul de a primi şi îngriji răniţi ai războiului din Ucraina, lucru care s-a şi întâmplat. După cele două persoane, mamă şi fiu, internate la spitalul din Galaţi, un alt rănit din Ucraina a ajuns la Spitalul din Sighetu Marmaţiei.
Alex Prunean, reporter Observator: Este vorba despre un tânăr turc, în vârsta de 25 de ani, student în Kiev, dar care în timpul liber taximetria. A fost împuşcat vineri pe străzile în gamba şi antebraţ, dar a reuşit să se adăpostească şi să ajungă la un dispensar local, unde rănile i-au fost curăţate. Mai apoi, împreună cu alţi trei studenţi, tot cetăţeni turci a reuşi să fugă spre graniţa cu România, iar în noptea de miercuri spre joi au intrat în ţara noastră prin Sighetu Marmaţiei. Cu hainele pline de sânge şi rănile infectate tânărul a trecut podul dintre cele două ţări într-un scaun cu rotile împins de ceilalţi trei studenţi. Tânărul a fost dus la Spitalul dinn Sighetu Marmaţiei unde a fost operat, iar acum se află în afara oricărui pericol. Ceilalţi trei studenţi au fost cazaţi la un centru de refugiaţi dinDej şi după ce rănitul va fi externat vor merge mai departe spre Turcia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰