Un tânăr din Vâlcea şi iubita lui, răniţi după ce au ajuns cu maşina într-un şanţ. Şoferul consumase alcool înainte de a se urca la volan
Un bărbat de 30 de ani din Ploieşti şi iubita lui, în vârstă de 23 de ani, au fost răniţi într-un accident rutier produs luni seara, pe DN 67, în cartierul Copăcelu din Râmnicu Vâlcea, circulaţia în zonă fiind îngreunată, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, informează Agerpres.
Potrivit sursei citate, din primele informaţii se pare că bărbatul, care ar fi consumat alcool înainte de a se urca la volan, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a ajuns în şanţul de pe marginea drumului.
Traficul a fost îngreunat mai bine de o jumătate de oră
"Din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit că un bărbat în vârstă de 30 de ani din municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, în timp ce conducea un autoturism, din cauze care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în şanţul de pe marginea carosabilului. În urma evenimentului, bărbatul aflat la volan, precum şi o pasageră, au fost răniţi şi transportaţi la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat", a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Eduard Văduva.
În zonă, traficul a fost îngreunat mai bine de o jumătate de oră, desfăşurându-se alternativ pe timpul intervenţiei echipajelor medicale şi pentru a permite poliţiştilor să efectueze cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care a avut loc evenimentul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰