Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un ucrainean care a trecut ilegal graniţa, la un pas să-şi piarda viaţa în Munţii Maramureşului. Cum a fost salvat de salvamontişti

Un cetăţean ucrainean în vârstă de 33 de ani, care a trecut ilegal frontiera, a fost la un pas să-şi piardă viaţa, ieri, după ce s-a rătăcit în zona munţiilor Maramureş.

de Redactia Observator

la 23.01.2024 , 08:55

Bărbatul ar fi trecut graniţa la noi în ţară împreună cu un prieten, iar la scurt timp, cei doi s-au pierdut unul de altul, moment în care amicul său a cerut ajutorul salvamontiştilor. După două ore de căutări, salvatorii montani au dat de urma bărbatului, care se afla în stare gravă.

Acesta era în şoc hipotermic şi prezenta degerături la nivelul mâinilor. Din fericire, medicii au reuşit să-i salveze viaţa.

"Am avut din fericire colaborarea foarte bună şi sprijinul echipajului elicopterului SMURD de la POA Jibou. De asemenea, la acţiune au participat colegii de la Poliţia de Frontieră Maramureş", a declarat Daniel Benga, şef Salvamont Maramureş.

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Un ucrainean care a trecut ilegal graniţa, la un pas să-şi piarda viaţa în Munţii Maramureşului. Cum a fost salvat de salvamontişti