Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Exclusiv Adrian Zuckerman: Telefonul dintre Donald Trump şi Nicuşor Dan a pus capac "şarlatanilor" care au făcut "multe lucruri rele pentru România", difuzând lucruri false

Fostul ambasador SUA în România Adrian Zuckerman a declarat într-un interviu exclusiv pentru Observator că Nicușor Dan și Donald Trump au avut o conversație telefonică foarte importantă şi foarte bună. Totodată, diplomatul american i-a numit "șarlatani care au făcut rău României cu lucruri false" pe actorii politici care au răspândit în campanie diverse mesaje, atribuindu-le Washingtonului. Potrivit lui, telefonul dintre preşedinele Trump şi preşedintele Dan a pus capac speculaţiilor că nu mai sunt contacte la nivel înalt între cele două ţări.

de Simona Moloiu

la 28.05.2025 , 14:22

Reporter: Domnule ambasador, cât de important este pentru un președinte nou un astfel de contact și o discuție cu președintele Statelor Unite Donald Trump?

Adrian Zuckerman: Această discuție e importantă nu numai pentru un președinte nou, e importantă pentru orice președinte din orice țară. Nu contează dacă e România, Franța, Anglia. Președintele Trump e cel mai puternic om din lume. E președintele unei țări care e cea mai puternică țară din lume și este un model democratic și liber pentru restul lumii. Așa că această convorbire între președintele Dan și președintele Trump a fost foarte importantă. Eu sunt foarte fericit că președintele Trump l-a sunat pe președintele Dan să-l felicite. Din ce înțeleg eu, nu am participat la conversație, dar din ce înțeleg a fost o conversație foarte bună și s-au invitat reciproc să viziteze capitala Americii pentru președintele Dan și președintele Dan l-a invitat pe președintele Trump de asemenea să viziteze Bucureștiul. Care ar fi un lucru foarte bun. N-a putut să ajungă aici în prima administrație și așa că eu sper ca președintele Trump să ajungă aici cât e președinte în a doua administrație a lui.

Reporter: Având în vedere că în România venim după o perioadă tensionată pe scena politică de aici cu diverse mesaje pe care anumiți actori politici încercau să le acrediteze ca venind dinspre Washington de la administrația Trump, voiam să vă întreb ce mesaj transmite acum faptul că Nicușor Dan a reușit să aibă un contact direct cu președintele Trump pentru opoziția din România?

Articolul continuă după reclamă

Adrian Zuckerman: Oamenii la care tu te referi ca actori politici nu sunt actori politici, sunt șarlatani și au făcut multe lucruri rele pentru România, au difuzat lucruri false și au cășunat (n.r. au dăunat), în opinia mea, securitatea internă și externă a României. Conversația între președintele Trump și președintele Dan a pus capac la lucru ăsta. Mulți voiau să spună că nu există o relație la nivel înalt între România și SUA, care clar nu e adevărat, dar chiar înainte de această conversație, din ce înțeleg eu, au avut loc discuții la nivel înalt între anumite persoane din guvernul român și persoane  din guvernul american. Așa că poveștile pe care le spun acești șarlatani că ei au făcut și ei se bucură când s-a întâmplat ceva negativ pentru România, este un lucru urât și neadevărat. Bine că a câștigat președintele Dan. Eu am numai optimism pentru viitor. Eu cred că și sper că România acum poate să se dezvolte și să atingă potențialul ei adevărat, economic și democratic, și să-și ia locul unde trebuie să fie în țările europene și în țările globale, ca o democrație care e în frunte, nu rămâne la spatele cozii.

Reporter: Că tot ați amintit că acum relația poate evolua, relația diplomatică și economică dintre România și Statele Unite, pentru că cunoașteți bine și administrația Trump și mediul de afaceri din România, credeți că există în continuare posibilități de business care să fie interesante pentru Statele Unite aici în România?

Adrian Zuckerman: Sunt multe business-uri, multe oportunități de investit. Lumea trebuie să înțeleagă și mulți au spus ca dvs. la media în trecut, când după povestea cu Georgescu, după ce s-a întâmplat cu Simion și lucrurile spuse de el, și intratul în turul 2, toți am văzut, bursa a căzut, valoarea RON-ului a scăzut, investitorii se pregăteau să fugă, investitorii care voiau să vină în România nu au mai venit, stau pe margine să se uite ce se întâmplă aici. Eu cred că toate lucrurile astea acum o să fie puse deoparte. Eu cred că odată ce se stabilește un guvern în următoarele săptămâni, investitorii o să vadă că România e un loc unde se poate face business, unde se poate să se facă investiții și o să revină, iar România o să crească mult economic. Cel mai important pentru investitori e stabilitatea guvernului în țările unde ei investesc. Acum problema care trebuie discutată și rezolvată este problema financiară a statului român, unde în ultimii ani s-a cheltuit mult mai mulți bani decât au intrat. E un deficit anual, datoria națională e enormă și sunt probleme. Dar eu cred că dacă lucrurile astea sunt atinse într-un mod de business-like și eu cred că președintele Dan o să facă asta, o să se rezolve. Până acum oamenii au cumpărat voturi sau încercat să cumpere voturi dând bani la diferite grupe ca să voteze pentru partid sau pentru un anume individ care e o mare greșeală. Toată lumea o să plătească acum pentru această greșeală, dar sper ca să se dea drumul la economie și, cum să spun, liberă, nu controlată de stat, că e singurul mod în care poate să crească economia românească. Trebuie să vină mai multe venituri și acest venit nu poate să vină din taxe, pentru că taxele distrug economia, reduc business-ul, oamenii pleacă în alte locuri, unde sunt taxe mai mici sau mai diferite. Așa că cel mai rău lucru ca să se dezvolte business-ul în România e să crești taxele, o să fie un dezastru.

Reporter: Un ultim lucru, doar dacă puteți să-mi spuneți, pentru că a existat o mobilizare de-a dreptul impresionantă de la foștii ambasadori americani în România. Voiam să vă întreb dacă ați avut un rol în stabilirea acestei conversații dintre Donald Trump și Nicușor Dan.

Adrian Zuckerman: Nu, nu, nu. Președintele Dan și președintele Trump au grijă de lucrurile astea fără mine. Dar trebuie să adaug și vreau cu acest prilej să mulțumesc la toți foștii mei colegi, foștii ambasadori în România și să adaug că tuturor le pasă foarte mult de România. Vor ca România să fie prosperă, liberă, democratică și vreau să le mulțumesc foarte mult lui Mark Gitenstein și Jim Rosapepe cu care am lucrat. Au lucrat foarte mult să punem pe toți să facă scrisorile și alte lucruri, de care e posibil să nu fi auzit, nu contează, dar toți ținem foarte mult la România și trebuie să adaug, cum ați văzut și am discutat acum câteva minute, congresmanul american Joe Wilson din Carolina de Sud a vorbit în termeni foarte clari, foarte duri și l-a felicitat din suflet pe președintele Dan. A fost foarte bucuros că acest atac rusesc împotriva României a fost respins și vrea să folosească modelul României de a respinge acest atac și în alte locuri unde rușii atacă țările democratice europene. Suntem într-un război. Mulți oameni nu vor să admită acest lucru. Anul trecut au fost peste 30 de atacuri hibride, cibernetice împotriva țărilor democratice europene. Și s-au vârât în toate alegerile, cum prea bine știi, din Germania, Croația, Serbia. Și Putin nu se oprește până nu e oprit. Este o mare primejdie și toate țările democratice europene trebuie să discute acest lucru și să aibă un răspuns comun la aceste agresiuni. Și vreau să adaug că, în acest moment, rușii întăresc bazele lor militare lângă granița cu statele baltice, lângă granița cu Finlanda și Norvegia. Ei trimit vapoarele (n.r. navele) din flota de umbră, cu care trișează (n.r. ocolesc) sancțiunile la vândut petrol și gaz și acestea încearcă să cășuneze (n.r. distrugă) cablurile de comunicare sub apă și fac alte mizerii. Sunt active în Marea de Nord și Marea Baltică. Europa e sub atac rusesc. Lumea trebuie să înțeleagă asta. Nu trebuie să ne jucăm. E cea mai mare primejdie cu care avem de-a face în zilele astea.

Simona Moloiu Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Exclusiv Observator » Adrian Zuckerman: Telefonul dintre Donald Trump şi Nicuşor Dan a pus capac "şarlatanilor" care au făcut "multe lucruri rele pentru România", difuzând lucruri false