Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Alina şi-a pornit afacerea după ce a reparat jucăria copiilor. Acum, produsele sale merg la export

Peste 160.000 de firme din România sunt în pragul falimentului. Şi acesta e doar începutul sfârşitului pentru multe alte companii mari sau mici care dau piept cu măsurile de austeritate din România anului 2025. Vor supravieţui doar cei care au pus deoparte bani pentru zile negre. Aşa se face business cu cap, ne spune un mic antreprenor din România, care a intrat în lumea afacerilor dintr-o joacă. Şi cu o singură dorinţă. Să doarmă copiii bine. De la un pat meşterit în propriul dormitor a ajuns acum să facă mobilă pentru export.

de Carmen Moise

la 22.09.2025 , 17:41

"Țin minte așa - copiii erau micuți și șurubăream la o bucătărie din aceea de jucărie și a fost un clic. Am zis, băi mie îmi place foarte tare treaba asta", a declarat Alina Cureleţ, antreprenor. Alina era atunci asistentă de stomatologie şi mamă a 2 copii. Nu se gândea că va face vreodată altceva în viaţă. În niciun caz, tâmplărie. "Când am descoperit că îmi place să facă asta am zis, mă, ce ar fi dacă mi-aș lua niște scule, niște chestii, chiar să fac asta, să văd cum se face, vreau să simt cum se face. Şi chiar asta am făcut", a declarat Alina Cureleţ, antreprenor.

Comenzile au început să curgă. Și din țară, și din străinătate

La început s-a uitat pe internet să vadă cum se face. După care a urmat un curs de tâmplărie, profesionist. Primul pat desenat și meșterit doar de mâna ei a fost cel al propriilor copii. Asta i-a dat mult curaj. Și s-a gândit cât de frumos ar fi să le facă și altor copii astfel de paturi în care somnul pare că vine cât ai spune Moș Ene. A fost de-ajuns să răspândească vestea și comenzile au început să curgă. Și din țară, și din străinătate. Ceea ce acum 6 ani părea o joacă de mamă cu 2 copii, devenea, cu fiecare zi, o afacere de familie în toată regula. Între timp, vremurile s-au mai schimbat. Afacerea Alinei a crescut, a avut nevoie de un spațiu mai mare.

Articolul continuă după reclamă

Cât timp încă sună telefonul pentru comenzi, e bine, spune Alina. Măsurile de austeritate, creșterea TVA-ului, dar mai ales incertitudinea pentru ceea ce va urma, au făcut-o să se simtă, pentru prima dată de când e antreprenor, ca într-un vârtej. Din care nu știa cum o să iasă. "În fiecare an apar schimbări. În viața de antreprenor nu te plictisești, pe cuvânt dacă ai timp să te plictisești. În prima fază mă dezumflu", a declarat Alina Cureleţ, antreprenor. După care ia dosarele cu documente și își sună contabilul. Ca să caute soluții. Cum ar putea merge mai departe fără să crească prețurile? Nu vrea să-și piardă nici clienții, dar nici afacerea. "21% se duce la stat din start. Dintr-o factură de, dau un exemplu, 300.000 de lei, 21% eu nu îi văd, e ca și cum ei nu există. Deși clientul îi plătește", a declarat Alina Cureleţ, antreprenor.

Acum, Alina e în căutare de noi furnizori, cu marfă de calitate dar şi cu preţuri rezonabile. I-a găsit mai ales printre producătorii locali. Aşa, speră ea să menţină preţurile cât mai jos vreme lungă de acum încolo. Până când economia se va stabiliza, mulţi antreprenori ca ea se gândesc mai degrabă la supravieţuire. Doar că Alina e genul acela de antreprenor care are mereu bani puşi de-o parte, pentru zile negre. "Un business sănătos înseamnă tot timpul să ai profit, iar acel profit nu înseamnă că te scalzi tu în bani, ca antreprenor. Este obligatoriu să ai plase de siguranță, să ai bani în plus tot timpul. Dacă vrei doar să te umpli de bani și să țepești, habar nu am… înțelegi ce vreau să zic. Dacă ai valori sănătoase, crezi mult în ceea ce faci și ajuți real, nu ai cum să nu fii bine. Nu are cum să nu fie bine", a declarat Alina Cureleţ, antreprenor.

Se gândește, desigur, la câți copii vor mai visa frumos în paturile create de ea ori se vor distra în locurile de joacă amenajate de ea. Dar și la răspunderea pe care o are față de cei doi angajați, parte importantă din povestea ei de succes, și pe care, indiferent de cât e profitul într-o lună, trebuie să îi plătească. Deprecierea cursului monedei naționale, creșterea dobânzilor și reducerea liniilor de finanțare, noul val de inflație generat de liberalizarea piețelor de energie și gaze, conduc România într-o situație de risc, cu falimente în serie, spun analiștii din domeniul economic. Potrivit datelor Ministerului Finanțelor și Registrului Comerțului, numărul firmelor aflate în dificultate a trecut de 160.000 în 2025, unele dizolvate, radiate, în insolvență, sau cu activitatea suspendată. O cifră record pentru ultimii cinci ani. Iar acesta e doar începutul.

Carmen Moise Like

M-am făcut jurnalist pentru că n-am putut să mă fac actriţă. Ştiu, sună şocant de sincer.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Exclusiv Observator » Alina şi-a pornit afacerea după ce a reparat jucăria copiilor. Acum, produsele sale merg la export