Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cum arată acum Catedrala Mântuirii Neamului. Vasile Bănescu lămurește situația donațiilor prin cod QR: "Nu conține nimic satanic"

Catedrala Mântuirii Neamului va fi inaugurată pe 30 septembrie anul viitor. Muncitorii au trecut deja la tencuiala finală şi urmează să monteze cel mai important element în turla centrală - Icoana Pantocrator. Echipa Observator a filmat, în exclusivitate, catedrala, în acest stadiu avansat de construcţie. 

de Redactia Observator

la 26.01.2024 , 22:12

  • Mădălina Iacob, reporter Observator: Peste 300 de muncitori și specialiști lucrează în fiecare zi în tandem pe toate palierele de aici - de pictură, mozaic, instalații și până la tencuială. În acest moment oamenii lucrează la exterior la placarea cu piatră a ferestrelor. Iar totul se va asambla într-o lucrare unicat în lume, o carte de vizită pentru Biserica Ortodoxă Română, în care se va putea sluji din toamna anului viitor. 
  • Vasile Bănescu, purtător de cuvânt BOR: Ne aflăm chiar sub unul dintre cele patru porticuri, sub acest spațiu central care va fi această piaţetă se va amenaja un spaţiu subteran, peştera Sfântului Andrei. Sub catedrala în sine va fi amenajat un spațiu litrughic în regim de mănăstire, inclusiv un adăpost antiatomic la subsolurile Catedralei Naționale.

Catedrala Mântuirii Neamului va fi sfințită toamna viitoare

Are 120 de metri înălţime, 120 lungime, cel mai mare iconostas din istorie, recunoscut şi de Cartea Recordurilor, şi, în curând, o cruce de şapte metri. Montată pe turla principală, va face vizibilă catedrala din orice punct al Bucureştiului. Patriarhul Daniel o va sfinţi toamna viitoare, când se împlineşte un secol de la înfiinţarea Patriarhiei Române.

Vezi și

Şi la interior se lucrează la foc continuu. Altarul este pictat integral, iar acum artiştii pun mozaicul în naos. Icoana Pantocrator va fi montată săptămânile viitoare, după ce artiştii finalizează lucrarea în atelier - peste 150 de metri pătrați si 2.400 de piese de mozaic.  

Pe acelaşi subiect
  • Mădălina Iacob, reporter Observator: Peste 2500 de nuanțe de mozaic au fost aduse acum în atelier, iar artiștii le montează cu mult migală pe fiecare. Peste 7.000 de metri pătrați au fost deja montați în Catedrală și urmează cel puțin încă pe atât până anul viitor.
  • Daniel Condrescu, pictor coordonator Catedrala Mântuirii Neamului: Lucrăm cu tesere foarte mici de un cm pe care le-am procurat din Veneția. Este una dintre cele mai rezistente tehnici în timp, are un statut foarte nobil pe care îl conferă edificiului la final, și se întreține foarte ușor. Specifică perioadei bizantine și actualizată astăzi. 

Până acum, Catedrala Mântuirii Neamului a costat 230 de milioane de euro, dar mai este nevoie de mulţi bani

Pentru donaţii, Biserica a creat şi un cod QR. 

  • Vasile Bănescu, purtător de cuvânt BOR: Nu conţine nimic satanic, declar asta spre liniştirea unor oameni prin natura lor îngrijorați. Contribuiţi la pictarea și finalizarea catedralei - el poate fi scanat cu un telefon mobil și a venit în întâmpinarea celor tineri oameni care folosesc foarte mult telefonul mobil. 

Lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului au început în anul 2010. Sute de oameni au avut ocazia să admire interiorul ei acum cinci ani, când a fost deschisă pentru vizita Papei Francisc în România. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Exclusiv Observator » Cum arată acum Catedrala Mântuirii Neamului. Vasile Bănescu lămurește situația donațiilor prin cod QR: "Nu conține nimic satanic"