Video Cum s-a "camuflat" clădirea care n-a plătit chirie 18 ani. Miruţă: "Sigla în spatele căreia se ascund mizerii"
Radu Miruţă a descoperit o clădire pe care statul nu a luat niciun ban chirie timp de 18 ani. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului din România a fost invitatul special al Alessandrei Stoicescu în platoul Observator şi a vorbit despre întreaga situaţie. Mai mult, acesta a dat detalii şi despre noile criterii de performanţă care vor fi introduse pentru membrii consiliilor de administraţie.
"Este o clădire cu 54 de birouri pe trei etaje, 500 de metri pătraţi utili pe fiecare etaj, perfect funcţională. Este Centrul Incubator de Afaceri pe Şoseaua Olteniţei. Nu este niciun incubator. Este o siglă în spatele căreia se ascund nişte mizerii în statul român care sunt tolerate de 20 de ani, pentru care se încasează chirii între 200 şi 4.800 de euro, fără TVA", a reacționat Ministrul Economiei.
La câteva ore după ce a anunţat că o clădire de birouri cu spaţii funcţionale, aflată în administrarea ministerului pe care îl conduce, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreun ban, ministrul Economiei, Radu Miruţă a vorbit în platoul Observator despre cum a descoperit întreaga situaţie. Ministrul spune că ultima dată când a existat un contract pentru clădirea în cauză era 2004. Pe atunci, acolo funcţiona un aşa-numit "incubator de afaceri".
Cum a descoperit ministrul clădirea
"În 2004, a existat o facilitate pentru nişte incubatoare de afaceri în baza cărora s-a dat un spaţiu. Contractul a fost valabil 12 luni, cu prelungire încă 12. În 2012, ministerul a primit prin hotărâre de Guvern această clădire unde cu ani în urmă exista situaţia asta", a declarat ministrul Economiei, Radu Miruţă.
Printre firmele care au birouri în clădirea respectivă este şi o firmă de pază. Radu Miruţă nu a lăsat, însă, situaţia în voia sorţii.
"Am dispus procedura accelerată de evacuare prin instanţă şi ministerul va lua înapoi utilizarea acelei clădiri. Eu sunt acel "nimeni+1" care vă spune că trebuie să plecaţi că ce aveţi de dat o să vedem în istanţă. "Hai să-mi daţi ce-am investit eu că eu plec". Zic: "Domne', stai aici de 20 de ani, încasezi zeci de mii de euro, probabil pe lună, şi vii şi mă întrebi pe mine dacă vreau să-ţi dau ceva?". Evident că n-am stat de vorbă cu un astfel de om", a povestit Radu Miruţă.
Ulterior, Miruţă a întors armele spre companiile de stat, ale căror consilii de administraţie sunt formate, potrivit acestuia, din apropiaţii liderilor politici.
Noi măsuri pentru companiile de stat, anunțate zilele viitoare
"După aceea, vin companii şi spun "Am nevoie de ajutor de stat, pentru că nu mai am bani sau am nevoie să-mi ştergi datoriile, tu Guvern, pentru că am ajuns într-o situaţie financiară proastă". Însă, ei duşi acolo, iau decizii astfel încât statul să aibă de pierdut şi ei să aibă de câştigat", a declarat Radu Miruţă, ministrul Economiei.
"Suntem în situaţia în care creezi nişte criterii de performanţă ca un trunchi comun, potrivit pentru toate activităţile din acest minister - indicatori de management, creştere financiară. După care, se adaugă nişte criterii de performanţă specifice activităţii", a declarat Radu Miruţă, ministrul Economiei.
Noi măsuri pentru companiile de stat, majoritatea în subordinea Ministerului Economiei, vor fi anunţate zilele viitoare.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰