Video Elevii din România, indecişi cu privire la propriul viitor. Cum ajung tinerii să activeze în domenii complet diferite specializării alese
Doar unul din trei absolvenţi din România ajunge să lucreze în domeniul pe care l-a studiat în şcoală sau în facultate. Pe majoritatea dintre ei, activităţile extraşcolare din timpul liceului îi ajută mai mult să se orienteze profesional. Cluburile de dezbatere, robotică şi atelierele de teatru sunt cele mai populare printre elevi. Urmăriţi un nou reportaj despre Generaţia sub presiune.
Valentina e în clasa a unsprezecea şi merge la clubul de dezbateri al Colegiului "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti. Învaţă la profilul matematică informatică, dar şi-a descoperit vocaţia în alt domeniu.
Valentina: Am mers la mate-info că este o stigmă ca de la mate-info poţi să faci orice... M-am chinuit vreun an să mă gândesc că vreau să dau la Politehnică sau la Medicină, şi după am realizat că nu e de mine şi întotdeauna am avut în spatele gândirii psihologia, psihologia, la un moment dat doar am acceptat că nu trebuie să mă conformez profilului meu de la liceu.
Mulţi nu descoperă exact ce îşi doresc sau la ce sunt buni în limitele programei şcolare. Aşa că, după ore, încearcă numeroase ateliere extraşcolare pentru a-şi filtra pasiunile şi a-şi găsi drumul în viaţă.
Eleve: O mare parte a adolescenţei înseamnă să te exprimi și sa îți găsești propria persoana și școala undeva nu ne confera acest lucru.
- Scandal la o şcoală din Brăila după ce un elev de 10 ani şi-a bătut colegii. Părinţii nu vor să-şi mai lase...
- A dansat lasciv în faţa elevilor, apoi a întreţinut relaţii intime cu unul dintre ei. O profesoară de sport din...
- Protest în mai multe staţiuni din România. Oamenii, nemulţumiţi că a fost eliminată vacanţa de iarnă a elevilor
Studiile arată că peste jumătate dintre elevi îşi doresc ca lecţiile să fie predate într-un mod mai interactiv, iar 40 la sută vor mai mult activităţi extraşcolare sau cursuri ţinute de oameni din piaţa muncii care să le vorbească din experienţă. 38 la sută dintre elevi speră ca profesorii să comunice mai bine cu tinerii la clasă. Şi multe cadre didactice sunt deschise la schimbare.
Ionela Neagoe, director Liceul Gheorghe Lazăr: Eu cred cu tărie că ar trebui introdusa o perioadă de internship, copiii astia sa vada concret cum se munceste in locul pe care si l-ar dori, ce presupune. Mulţi spun ca e nedrept sa ii pui in clasa a opta sa aleaga un profil, nu isi dau seama ce sa aleaga si ce le place cu adevarat.De aceea, multe şcoli investesc in ceea ce inseamna extracurricular.
Elevii români indecişi cu viitorul lor
De exemplu, clubul de robotică este una dintre cele mai bune pepiniere pentru Universitatea Politehnică, dar si pentru facultăţi prestigioase din străinătate.
Alex: Când am intrat la liceu nu prea ştiam exact ce vreau sa fac în continuare asa ca am vrut sa incerc cat mai multe domenii.
Tina: Aş vrea să lucrez in domeniul IT sau să fac ceva legat de asta////// sigur o să mă ajute.
Vlad: Robotica a fost fix domeniul care le-a adunat pe toate si mă face un inginer bun.
Pentru a cupla şcoala la noile realităţi, Ministerul Educaţiei promite schimbări... dar abia din anul 2023.
Florin Lixandru, secretar de stat Ministerul Educaţiei: Ne preocupam in aceasta perioada de elaborarea noilor planuri cadru de liceu vor trebui adaptate tendintelor actuale. Vor fi meserii noi pentru care trebui sa ne pregatim si noi ca si cadre didactice.
Mădălina Iacob, reporter Observator: Alegerea carierei rămâne cea mai dificilă până la urmă. Studiile arată că doar 35 la sută dintre absolventii de facultate lucrează în domeniul pentru care se pregatesc. 32 la suta activează la un job aflat în sfera mai larga a domeniului studiat, in timp de 39 la suta au un loc de munca fara nicio legatura cu ce au studiat in scoala. Săptămâna viitoare, la Observator, vedeti de ce aleg tinerii sa plece in straintate la studii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰