Video EXCLUSIV. Ministrul Ligia Deca anunţă că susţine încă din acest an testarea antidrog în şcoli
Ministrul Educaţiei vrea să înceapă anul acesta testarea antidrog în şcoli. Ligia Deca a confirmat în exclusivitate pentru Observator - susţine ideea, dar numai cu acordul părinţilor.
Ligia Deca, ministrul Educației: "Tocmai aceasta a fost ideea, să se aplice ideea ca săptămâna viitoare să avem forma actualizată a planului și el să fie deja lansat și comunicat. Este clar că testarea trebuie făcută cu acordul părinților și de către profesioniști."
Mădălina Iacob a aflat în exclusivitate pentru Observator ce planuri are ministrul Educaţiei.
Mădălina Iacob, reporter Observator: "Până astăzi, toate ministerele implicate, de la Educație, Sănătate, Familie, Muncă și Interne, au venit cu propuneri pentru această procedură. Testarea antidrog în școli este dorită, cel puțin de autorități, dar nu știm unde se va face această testare și cu ce bani. Vor fi elevii testați în școală sau vor fi trimise probele mai departe la laborator, ori vor fi trimiși elevii în afara unităților școlare pentru această testare? Ce mai important aspect, pentru autorități, acum, este cum vor reuși să anonimizeze tot acest proces pentru ca elevul depistat pozitiv, să nu fie victima, bullyingului printre colegi. Rămâne de văzut ce decizie vor lua autoritățile în acest sens. Marți, 5 septembrie, este ziua în care vom vedea și forma finală a planului pentru combaterea și prevenirea consumului de droguri la noi în țară."
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰