Video "Industria subterană" care vinde bebeluşi. Poliţia a deschis dosar penal privind reţeaua mamelor surogat
Abia în această seară, Poliţia a deschis un dosar penal, IN REM, deci împotriva faptei şi nu a vreunei persoane, la o săptămână după ce o anchetă Observator a scos la lumină industria subterană care vinde bebeluşi din pântece și cumpără tăceri cu complicitatea medicilor. De la stat şi privat. Am expus România reală a mamelor surogat. Fete care îşi închiriază trupul nouă luni din viaţă, intermediari care negociază destine ca la bursă şi doctori care explică pas cu pas cum se falsifică actele unei nașteri. Statul a promis controale, anchete, măsuri. Ce s-a întâmplat de-atunci? A intervenit legea tăcerii.
Ancheta Observator a scos la iveală piața clandestină a mamelor surogat. Grupuri private de facebook pe care fetele îşi închiriază corpul pentru câteva mii de euro, intermediari care tratează copii ca o marfă, medici de la spitale de stat și clinici private care fac de ani de zile proceduri medicale interzise în România. Am contactat şi noi toate autorităţile cu competenţe în domeniu, cele care ar trebui să facă lumină într-o industrie subterană în care fete în dificultate primesc bani ilegal pentru a naşte copiii altora, cu ajutor şi complicitatea medicilor. A doua zi după difuzarea anchetei Observator, Ministerul Sănătății a anunțat că trimite Corpul de Control la maternitatea de stat în care folosirea mamelor surogat pare o practică de când lumea. A trecut o săptămână, fără nicio concluzie oficială.
România nu are o lege a surogatului, nu are registre, nu are statistici, nu are control
"Nu cred că este rolul minstrului. În functie de constatări vom merge mai departe", a declarat Cseke Attilla, ministrul interimar al Sănătăţii. Am încercat noi să vorbim cu cei din conducerea maternităţii de stat. La insistenţele echipei Observator, managerul a găsit de cuviinţă să sune la 112. Este una dintre cele mai mari maternităţi din Capitală, acolo unde medicul ne-a explicat tot ce trebuie să facem pentru a avea un copil născut de o mamă surogat. L-am sunat pe directorul medical al spitalului. "Vă rog să luaţi calea instituţională, să luaţi legătura cu biroul de presă al ASSMB", a declarat directorul medical al maternităţii de stat.
Am contactat şi Administrația Spitalelor, care ne-a transmis că are atribuţii doar pe partea administrativă. Deşi, în cel puţin două articole din regulament, apar şi norme despre conduita medicilor. Pentru a ajunge la tribunal, ar fi nevoie de intervenţia procurorilor, dar deocamdată niciun parchet din România nu a anunţat declanşarea vreunei anchete. Între timp, pe grupurile monitorizate de Observator, tranzacțiile cu mame-surogat continuă nestingherite.
România nu are o lege a surogatului, nu are registre, nu are statistici, nu are control. Are, în schimb, o mafie a mamelor de închiriat, care funcţionează, ne-o spun chiar medicii implicaţi, de mai bine de 20 de ani. Iar tăcerea, pasivitatea celor care ar trebui să aibă grijă de tot ce se întâmplă în spitale, seamănă cu celebra OMERTA. Acea lege nescrisă a tăcerii, creată de mafie pentru a-şi proteja afacerile necurate.
