Video INTERVIU EXCLUSIV. „Fjord”, filmul lui Cristian Mungiu despre ruptura din societate: „Trăim un clivaj major”

Cum l-a convins Mungiu pe Sebastian Stan să joace în "Fjord"

CRISTIAN MUNGIU, regizor:

Fjord până la urmă e o poveste care e destul de asemănătoare cu genul de cinema pe care l-am făcut și până acum. Deosebirea cea mare e că dintr-o dată s-a ivit posibilitatea ca să plasez o poveste care să zicem așa avea un aer românesc într-o zonă în care să se folosească mai mult limba engleză.  Și anume e o poveste a unei familii pe jumătate românești care trăiește în Norvegia și folosește limba engleză ca limbă de comunicare cu ceilalți de acolo. Asta într-un fel mi-a permis și mi-a deschis posibilitatea de a lucra cu actori internaționali. După cum se vede în acest moment face o diferență destul de mare, foarte multă curiozitate și foarte mult interes, pentru că filmul e făcut în limba engleză, dar și pentru faptul că s-a întâmplat ca asta a fost prima ocazie în care să pot să-l poftesc pe Sebastian Stan să joace într-un film românesc, englezesc, norvegian. N-am schimbat foarte mult stilul meu de lucru, e tot un film în plan-secvență, e tot cu niște implicații sociale destul de importante, până la urmă, pe lângă povestea pe care o vezi în film, care e o poveste de familie și de conflict de valori în final e vorba despre un raport pe care îl avem noi astăzi, ne-a așezat în societate, și anume acest clivaj social destul de major, dacă ne uităm... în momentul de față, există așa niște grupuri care au animozitate aproape de ură unele față de celelalte.

Din când în când e bine să aduci subiecte de felul ăsta în actualitate și în discuție. Eu cred că e cel mai important subiect, felul în care ne reparăm societățile ca să fim din nou un grup unit. Și atunci m-a preocupat acest subiect am găsit o poveste prin intermediul căreia pot să ilustrez această tematică care mă preocupă și așa am ajuns să facem Fjord.

"Fjord", printre cele mai așteptate filme de la Cannes

TEODORA TOMPEA: Cum a venit această reîntoarcere la Cannes? Pentru că nu e ușor parcursul totuși până la Cannes.

CRISTIAN MUNGIU: Nu e deloc ușor și nu e așa cum crede foarte multă lume

 T. T. Că se întâmplă rapid și peste noapte.

C. M. Să ne uităm la foarte mulți oameni care merg constant la Cannes, nu e nimic obligatoriu. Mă bucur că ni s-a întâmplat pentru că am deja experiența după atâția și atâția ani și atâtea reîntoarceri acolo să știu că e cel mai favorabil loc pentru film, e cel mai favorabil loc pentru cariera viitoare a filmului, pentru vizibilitatea lui, pentru notorietatea lui. E genul ăla de recepție în care toată presa din lume e acolo, toată lumea așteaptă aceste premiere ca fiind cele mai importante ale anului. O selecție de 20 de filme din, nu știu, 3.000 sau cât primesc chiar acolo. Și după aia filmele astea, dacă ne uităm un pic la ultimii ani, sunt cele care au și o carieră publică internațională mai departe pe anul care urmează, până în primăvară pentru premiile Academiei Americane. De fiecare dată când putem și prindem acest termen, ne dorim foarte mult să încercem să aducem la Cannes. Sunt cele 10 zile în care cinematograful pare cel mai important lucru din lume. E plăcut ca măcar 10 zile să primești genul ăsta de atenție.

T. T. Mai ales pentru un film românesc unde știm toate provocările. Nu are sens să intrăm neapărat acum în ele, dar sunt provocări destul de multe.

C.M. Am sentimentul că de data aceasta e perceput drept un pic mai mult decât un film românesc, devine un film așa internațional, global...

T.T. Exact. Și prin distribuție.

C.M. Trebuie spus, România e în destul de puține domenii la acest nivel de excelență cum e în film. Și nu doar datorită mie, ci și datorită multor altor colegi de-ai mei. Și e bine să amintim asta din când în când când ne plângem că filmele românești sunt plicticoase ori făcute pentru festivaluri. Ești niște instanțe la nivel de cultură care nu sunt așa de provinciale sunt mai globale așa și să ne bucurăm că putem să fim moderni și contemporani cu această artă a filmului.

"Fjord" pentru Sebastian Stan era momentul potrivit în cariera lui

T.T.: Apropo de România, atragerea lui Sebastian Stan în acest film a fost o dorință veche? Este ceva ce s-a potrivit acum pentru că el este mai potrivit acestui rol? Sau poate pur și simplu pentru că este român a fost ales?

C.M.: Noi am încercat să lucrăm de mult. Ne-am cunoscut cred că în 2016, la premiera de la "Bacalaureat", la New York. A fost o întâmplare destul de drăguță, Sebastian voia să ne cunoaștem, n-avea carnet de conducere că era destul de tânăr încă pe vremea aia și l-a adus mama lui. Ne-am văzut, am povestit un pic și am decis că vom încerca cumva să găsim un proiect comun care să mi se potrivească și mie și lui. El nu a făcut atunci atât de multe filme dramatice cum a făcut între timp, dar făcuse suficiente cât să-ți dai seama că e un actor de mare forță și talent. Am încercat în mai multe rânduri să lucrăm împreună de atunci. În cele din... a venit pandemia, a fost destul de complicat, am încercat să... discutăm atunci era complicat cu călătoriile, cu transportul, iar acum, înainte să scriu scenariul, am sunat și am zis ok, de data asta am ceva care mi se poate că mi se potrivește și mie și ție și totodată și din pricina limbii. Vei avea ocazia să vorbești și română, cum îți dorești, dar și engleză, cum e cel mai simplu pentru tine și a făcut efortul să învețe și un strop de norvegiană. Așa că ne-am întâlnit în momentul potrivit și dacă vreți și în momentul potrivit al carierii lui. Pentru că anul trecut a fost boom-ul carierei lui și a explodat cu nominalizarea la Oscar și cu Golden Globe-ul pe care l-a luat pentru două filme diferite. Asta este potrivirea acestui noroc, trebuie să zicem, și în privința lui Renate Reinsve, actrița norvegiană care a fost și ea anul trecut nominalizată la Oscar, deci a fost așa un fel de casting potrivit în momentul când am pornit la drum cu Fjord.

"Filmele mele sunt micro-thrillere despre viața reală, nu despre supereroi"

TEODORA TOMPEA: Revenind la tematica aceasta și pentru că, de fapt, toate filmele pe care le știe publicul larg sunt cu probleme care ne apasă din societate. De ce această preocupare? De ce poate, nu știu, nu un film foarte comercial sau cu tot felul de efecte sau cu supereroi, de ce problematica asta este predominantă în filmele pe care le faci?

CRISTIAN MUNGIU: În primul rând, chiar dacă fac niște filme care sunt inspirate din viața noastră, încerc să fac niște filme care să-ți dea același sentiment ca un pasionant thriller american. Nu contează materia de la care pleci, ci contează cum se simte filmul pentru spectatori. Nu încerc să fac niște filme care să te dădăcească sau să te plictisească sau să te facă să admiri niște exerciții de stil, am întotdeauna pretenția ca filmele pe care le fac trebuie să fie antrenante, dinamice, și un fel de micro-thrillere, numai că nu sunt inspirate din situații cu puști, pistoale și urmăriri de mașini, ci sunt inspirate în viața noastră a tuturor.

Cristian Mungiu: "Nu are rost să concurăm Hollywood-ul"

Și până la urmă fac asta pentru că asta mă preocupă pe mine, fac genul de film de autor, ceea ce înseamnă că aduc în discuție ceea ce mi se pare mie a fi important și beneficiez de... această baftă pe care mi-am creat-o, dacă vreți, de-a lungul timpului, de a fi capabil să propun în discuția publică un subiect. Și atunci mi se pare puțin să mă limitez, să fac un film comercial care e doar entertainment și nu are rost să populăm acel culoare care e atât de bine făcut deja de cinematografia americană. Te duci acasă, îți deschizi platforma, te uiți la ce film vrei tu și l-ai uitat în al doilea moment. Vin dintr-o școală, cum venim toți în zona asta de Europa, cu multe lipsuri. Și atunci când ai multe lipsuri, când faci un film, trebuie să te gândești că trebuie să fie ceva important, nu poți să faci ceva care vine și trece. Și așa am fost educați de la început, să ne gândim la filme care marchează o diferență, îmi pare rău să o spun, e foarte orgolios, pentru istoria cinematografului. Nu marchează toate o diferență, dar în orice caz, trebuie să simți că în momentul ăla e cel mai important lucru pe care îl ai a zice. Iar filme cu supereroi... m-au rugat și copiii mei să fac, deocamdată în România nu putem să facem filme cu supereroi. Trebuie să înțelegem că diferența între industria noastră și industria mare e una legată de bugete și nu facem mai multe filme de acțiune că nu ne permit bugetele.

TEODORA TOMPEA: Nu te-ai gândit niciodată să renunți la a face filme în România? Pentru că sunt absolut convinsă că această șansă a existat de mult timp și să pleci, nu știu, în Europa, în State, tocmai pentru a-ți urma... și partea asta?

CRISTIAN MUNGIU: Sigur că din 2007, de la Palme d'Or, am primit de multe ori întrebarea însă am decis că pentru mine e mai important ce fel de film fac și să mă reprezinte decât ce buget are filmul ăla și ce box office va avea global. 

T.T.: Și totuși să rămâi aici...

C.M.: Rămân aici pentru că e limba pe care o folosesc, sunt situațiile pe care le folosesc, însă am făcut acest pas așa precaut cu acest film, care e preponderent în alte limbi decât ale mele și s-ar putea să continui să-l fac și în continuare pentru niște proiecte viitoare. Și asta pentru că situația de aici cumva s-a înrăutățit. E tot mai complicat să faci niște filme la un nivel decent de vizibilitate internațional, dacă ele sunt atât de regionalizate și ancorate într-o limbă și într-un teritoriu cultural în care... capacitatea financiară pentru a susține cultura e atât de mică.

"Am pierdut 600 de cinematografe și odată cu ele gustul pentru film"

T.T.: E o problemă doar de capacitate financiară sau avem o problemă și de mentalitate și de educație și de a căuta lucruri mai de substanță care să nu fie superficiale sau să nu fie neapărat doar în zona comercială? Mă refer aici și la public.

C.M.: Depinde la cum ne raportăm. Filmele pe care le fac nu sunt destinate DOAR sau în principal publicului românesc. Filmul pe care îl fac acum FJORD, pe care l-am făcut, a fost prevândut înainte să filmez în mai bine de 50 de țări și la sfârșit e vândut în mai bine de 100 de teritorii. Deci publicul nostru e global, e internațional și e cu mult mai mare în multe din teritoriile în care se va da filmul decât e în România. Internațional e un pic mai greu să te impui cu un film care provine dintr-o țară despre care ai, din păcate, foarte puține repere. Noi nu avem actori care să fi făcut această diferență, să-i vezi în filme americane la Hollywood sau în filme europene. Despre România, se știu foarte puține lucruri, e în zona aia destul de gri și atunci cred că deja notorietatea pe care am obținut-o cu cinematograful nostru e remarcabilă. Dar e o limită, e un prag după care mai multă notorietate nu poți să obții pentru că asta e condiția ta de cultură marginală. Dacă ne referim la publicul din România nu vreau să jignesc pe nimeni, dar drama cea mare a faptului că noi am pierdut acele 600 de cinematografe pe care le aveam înainte de 89, dar coroborată și cu faptul că în secunda a doua a venit televiziunea pe cablu care costa 2 lei sau 10 lei sau cât costa și după aia au venit tehnologia și platformele, au făcut ca orice fel de gust și interes pentru orice altceva decât entertainment pur în care aș vrea ca undele mele cerebrale să se liniștească până la a pluti, ca un lac bazal, să dispară. Și în momentul de față e foarte complicat să schimbi lucrurile asteapentru că asta înseamnă oarece efort, educație, cum înseamnă orice fel de cultură. Cultura implică un fel de efort la început. Nu te obișnuiești și nu îți rafinezi gusturile culturale în mod natural. Așa te-ai născut tu și te aduce mama într-un muzeu și zici, wow, wow! Ai nevoie de niște repere, ai nevoie de o cultură care să fie etapizată așa, să fie parte a unei structuri în care să-ți dorești să creezi cetățeni cu o minte structurată, ori, din păcate, noi nu am investit în domeniul ăsta, iar rezultatul e cel pe care îl vedem. Avem așa un fel de simplitate dintr-asta care se manifestă în toate nivelele, de la cel politic și până la cel cultural.

Cristian Mungiu: "Am schimbat zilnic programul pentru zăpadă"

TEODORA TOMPEA: Ce a fost cel mai complicat în realizarea acestui film? Mă refer aici poate și prin prisma locației, care este dificilă, este greu accesibilă și e desigur ca orice teritoriu nou, oricât ai merge în recunoaștere, oricât ai merge în prospecție, complicat să gestionezi și prin prisma climei și în fine, sunt mai multe aspecte.

CRISTIAN MUNGIU: Din perspectiva asta, cel mai complicat a fost să gestionăm așteptările noastre la modul "dacă mergi în Norvegia va ninge". E, nu mai e chiar așa, pentru că această încălzire globală a afectat pe toată lumea în proporții să zicem juste în funcție de geografie, dar era un film care era gândit ca o peliculă de făcut o stampă japoneză pe alb, așa, cu câteva... Băi, albul ăla n-a prea venit. Deși ne-am interesat foarte mult climatic, locativ, unde să filmăm, unde ar fi să ningă. A nins, dar n-a nins cum e la filmare, atunci când aveam noi nevoie.  Asta a fost destul de complicat. Ne-am încăpățânat foarte mult și i-am convins pe colegii norvegieni care s-au obișnuit să programeze totul cu săptămâni și luni înainte, că nu, noi suntem din România, și în fiecare zi vom schimba programul de filmare așteptând zăpada. Pentru că pentru asta am venit și dăm orice peste cap să vină zăpada. Și până la urmă a folosit și modul nostru de a gândi, a venit zăpada, adică am amânat până în clipa în care atunci când aveam absolută nevoie, uite a venit atâta zăpadă de cât am avut nevoie și am filmat. Și celălalt lucru care s-a întâmplat la filmare e că, ca întotdeauna, cea mai frumoasă zăpadă a venit într-o zi în care noi nu filmam. Era o duminică. Trebuie să-i mulțumesc lui Sebastian pentru asta. Am făcut o echipă ad-hoc de filmare la cinci după-amiaza, am zis, OK, sorry, ninge, nu contează că e zi liberă, trebuie să ieșim să filmăm ceva. Și, Sebastian m-a sunat din hotel și mi-a zis, ce faceți, că vă văd pe afară și i-am zis, noi mergem să filmăm un pic ceva. Dacă vrei să vii, ești binevenit, dacă nu, e duminică, e treaba ta. Și a fost foarte drăguț și a arătat că există, nu știu dacă vrei, o latură profundă de înțelegere a românismului în Sebastian.

T.T.: Deși culmea, că nu este obișnuit să facă filme cu echipe de la noi din țară.

C.M.: Câtuși de puțin, dar a fost foarte mulțumit la sfârșit. Pentru că suntem din România, dar suntem destul de experimentați și până la urmă am fost foarte bine organizați și până la urmă m-am bucurat pentru actorii norvegieni și pentru Sebastian care vine totuși din spațiul american organizarea și confortul actorului pe platou au fost mult peste nivelul cu care era el obișnuit la filmele non-americane. A fost clar și precis și din perspectiva asta nu am avut probleme.

Mungiu: "Am sudat o echipă din 6 naționalități fără conflicte"

TEODORA TOMPEA: Oare e și apropierea aceasta? Adică oare, tocmai că vine din cultura pe care a trăit-o, a experimentat-o, oare contează foarte mult sau nu știu, asta ai simțit în filmele pe care le-ai făcut? Că există și o solidaritate, tocmai că este înțeles contextul, tematica, profunzimea lucrurilor?

CRISTIAN MUNGIU: Există întotdeauna niște diferențe culturale pe care le simți la recepția filmului când proiectezi în anumite țări, mă întorc pentru o clipă la R.M.N. care a fost perceput complet altfel în țările din Est și nu mă refer doar România.  În vest e cumva în discuție și un anume fel de aroganță dintr-asta postcolonială legată de faptul că tot ce depășește sfera asta imediată de cunoaștere a marii culturi, e o zonă așa gri oarecare, în care sunt niște băieți de treabă dar nu-i interesează prea mult ce se întâmplă cu ei acolo. Iar Sebastian, cumva, eu cred că mai mult prin intermediul mamei lui și al prietenilor lui din România a păstrat această latură. Pentru că, până la urmă, el este american, trebuie să zicem, că majoritatea vieții lui și cultura și educația lui sunt în Statele Unite, cel puțin cea profesională integral. Dar el păstrează, înțelege. Înțelege această latură românească, e la curent cu ea și i-a făcut foarte bine să fie la o latură cu o echipă română care intenționat îi vorbea română fiecare zi, pentru că avea nevoie ca accentul lui să devină cât mai românesc. Și nu știu, când vorbești într-o echipă de filmare cu electricienii și cu gripiștii, oamenii ăia nu te tratează cu respectul hollywoodian. Te iau "Ce faci, bă, Sebastiane, cum mai ești în dimineața asta, ți-e totul bine, ai nevoie de ceva zi-mi, și a ajutat foarte mult. A topit genul ăla, știi? Adică n-a stat nimeni la rulotă, nu, actorii au stat laolaltă, echipa a stat, adică a fost așa o chestie destul de democratică. Și foarte bine că am putut lucra așa, adică deși am ieșit din zona noastră de confort, nu ne-am dus către o zonă dintr-astea formal de clasă socială pe platou americană și în acest fel, da, îmi închipui că aș mai putea să lucrez, adică aș putea să lucrez poate în alte limbi, câte vreme rămân în Europa și rămân... și cel care decide în final forma filmului. Că până la urmă de-asta sunt aici și nu sunt în Statele Unite, pentru că am nevoie de final cut, pot să fac niște filme bune, câtă vreme decid eu, de la început până în sfârșit, ce cred eu că e mai bine pentru film. Dar altfel au fost niște provocări evidente în Norvegia și financiare și de mentalitate, Nu-i ușor să te duci cu banii din România să filmezi în Norvegia, unde totul e mult mai scump. Și nu-i uşor să stabilești de la început genul ăla de raport. Acolo se muncește altfel. Adică sunt 8 ore pe zi la filmare. Sunt suficiente. În timp ce la noi sunt 11 sau 12, oamenii ăia respectă timpul liber. Nu, cum se zice la noi, dau în brânci pentru că sunt resurse ca să nu mori la filmul ăla, mai vrei să mai faci unul. La noi e totul sau nimic. Acum, că nu știi ce se mai întâmplă mâine.

Dar ne-am înțeles până la urmă și cred că asta e una dintre cele mai mari realizări, că am încheiat filmul ca fiind o singură echipă și n-am avut niciodată, eu am lucrat la multe filme străine în viața mea și există un moment de oboseală în care echipa se împarte în ai noștri și ai lor și nu a fost cazul la filmul ăsta. Am avut un memorabil party de închidere a acestui film în care am reușit să sudăm toate aceste șase naționalități care conclucrau la același film.

Șansă istorică pentru Oscar: "Avem, în sfârșit, mecanismul în spate"

TEODORA TOMPEA: Cu ce speranțe ne apropiem de final? Cu ce sperațe de la Cannes? Desigur, acum presa și mă bucur tare mult că noi cei din România sperăm la un nou Palm d'Or și se discută foarte mult despre un nou succes în nota asta, pentru că prezența la Cannes a mai fost de-a lungul timpului. Există speranțele astea sau, nu știu, gândul ăsta pentru tine, realist vorbind, că știi foarte bine și cum e acolo?

CRISTIAN MUNGIU: Știu inclusiv de pe partea cealaltă, pentru că am fost în juriu la Cannes, știu cum arată discuțiile alea, nu poți să îți faci genul ăsta de planuri. Bineînțeles că dacă ești într-o competiție pentru Palme d'Or speri să-l câștigi. 

Și îmi pare foarte bine că în momentul de față Fjord este printre cele mai așteptate filme pentru vizionare. Premiul este foarte contextual. E un premiu care ține de filmele celelalte care sunt în acel an. Vedeți că se întâmplă că e un an foarte puternic, un an mult mai puternic decât cel de anul trecut. De exemplu, depinde de cei din juriu, nici măcar nu s-a anunțat juriul complet, când discutăm noi astăzi. Deci nu putem să ne facem mari planuri legat de asta, însă totuși am sentimentul că suntem pe o cale bună și suntem pe o cale bună în special legat de interesul pe care îl arată foarte multă lume legat de film și mă refer la distribuitori. E prima oară când un film românesc e distribuit în Statele Unite de Neon. E distribuitorul care a câștigat Palme d'Or la Cannes în ultimii cinci ani de zile, e distribuitorul care a câștigat toate Oscar-urile pentru film străin în ultimii cinci ani de zile și anul ăsta vom face parte dintre ei dacă ne nominalizează România. Pentru prima dată o să avem o șansă să fim nominalizați la un premiu Oscar și mi-asum să zic că este asta, nu zic că o să fim, dar avem o șansă. Există mecanism în spate, dacă o să fim capabili să reușim să sprijinim și financiar acest mare mecanism de promovare care e campania pentru premiile Academiei Americane, care nu se face așa pe baza filmului. Sigur, filmul e esențial, dar tot marketingul din spate contează și efortul din spate contează, atunci s-ar putea să urmeze un an bun și o carieră internațională bună pentru film și asta e ceea ce-mi doresc cel mai mult.

T.T.: Noi ținem pumnii și sperăm din suflet să fie întregul parcurs descris acum în ultimul răspuns să fie exact așa. Oricum, felicitări, Cristian Mungiu, și pentru acest film și mulțumim tare mult și pentru interviu!

C.M.: Cu mult drag, și când ajunge filmul și în România, vă aștept în sala de cinema! 

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰