Video Copilă de 12 ani din Bistriţa, spulberată pe trecere. Şoferul de 59 de ani ar fi adormit la volan
Imagini de groază, surprinse în urmă cu puţin timp într-o localitate din Bistriţa-Năsăud. O fetiţă de 12 ani a fost spulberată de o maşină, chiar pe trotuar, la scurt timp după ce a ieşit de la ore. Salvatorii au găsit-o inconştientă, alături de două persoane, rănite şi ele în accident.
Impactul extrem de violent a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă. Pe imagini se vede cum fata de 12 ani, elevă în clasa a cincea, care abia ieşise de la ore a intrat pe trotuar, a observat maşina, a încercat să fugă din calea acesteia, dar nu a mai apucat. În accident au fost implicate alte două victime: o fată de 11 ani şi o femeie de 31 de ani.
Poliţiştii cred că şoferul ar fi adormit la volan
Trei autoturisme au fost avariate grav în urma accidentului. Acestea erau parcate pe marginea şoselei. Cele trei victime au fost transportate la spital, dar pentru copila de 12 ani care este grav rănită s-a luat decizia de a fi transferată cu elicopterul la spitalul din Mureş.
Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz, şoferul de 59 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Aşa că se ia în considerare ca acesta să fi adormit la volan.
