Video Portocalele din supermarket, la analize: câte pesticide conțin de fapt

Portocale şi lămâi - un cocktail de pesticide. Am dus la analize citrice vândute la tarabă şi aproape toate au prezentat mai multe tipuri de substanţe cu efect nociv pentru organism. Problema e că, luate separat, aceste substanţe sunt în limite legale. Grav e că sunt foarte multe într-un singur produs. Însă, pentru asta, nu există nicio lege care să impună limitele ori pedepse. Urmăriţi un nou episod Ce ne puneţi în mâncare.

de Mădălina Iacob

la 17.03.2026 , 19:38

Dacă n-ai avut norocul să te naști sau să te muți în Grecia, Italia sau Spania, unde portocalele ori lămâile cresc în copacul din curtea casei, trebuie să te mulțumești cu ce găsești la piață. Citricele sunt, indiferent de sezon, pe toate tarabele. Vin din export, direct de la sursă. Marfă bună, de calitate, spun vânzătorii.

Am vrut să verificăm informațiile lor, în laborator.

Câte pesticide conțin de fapt citricele din magazine

Articolul continuă după reclamă

„Aproape toate dintre cele 10 probe analizate au un cocktail de pesticide. Pentru niște portocale declarate ca origine Spania avem, de pildă, tiabendazol, pirimetanil, azoxistrobin, piridaben, fludioxonil, malation. Pomelo din China are 4 reziduuri de substanțe de pesticide, portocala din Spania are 6 pesticide. Aproape toate conțin imazalilul, imazalil care ar trebui etichetat, adus la cunoștința consumatorilor, în așa fel încât consumatorul să nu cumva să consume coaja”, a declarat Alexandru Cîrîc, ICA.

Paradoxul vine abia acum. Luate separat, fiecare dintre pesticidele descoperite sunt în limite legale. Problema e că sunt foarte multe într-un singur produs. Iar legea nu prevede limite și pentru asta.

„Atunci când EFSA stabilește niște limite legale, stabilește pentru un compus, nu stabilește pentru mixuri de compuși”, a declarat Alexandru Cîrîc, ICA.

„Chiar dacă avem acolo o înșiruire de reziduuri, toate sunt sub limita maximă admisă, așadar, din punctul nostru de vedere și al legislației cu care lucrăm, acele produse sunt conforme”, a declarat Romeo Șoldea, director Autoritatea Națională Fitosanitară.

Așa că doar schimbarea legii ar putea face ca astfel de produse să nu mai fie la vânzare.

„Problema asta s-a pus și la nivelul Comisiei Europene și câțiva pași în direcția aceasta s-au făcut. Din informațiile pe care le avem de la reprezentanța României la Bruxelles, până la sfârșitul acestui an se va constitui un grup de lucru care va analiza fix această chestiune. Se încearcă să se stabilească impactul pe care îl au aceste substanțe, cumulul acestor substanțe, asupra sănătății consumatorului, chiar dacă limita maximă admisă nu a fost atinsă sau depășită”, a declarat Romeo Șoldea, director Autoritatea Națională Fitosanitară.

Abia acum se fac studii pentru a ști cât de mult ne afectează organismul, pe termen lung, acest cocktail de pesticide.

„Efectele cumulative apar în câțiva ani de zile de la expunere și se traduc în boli cronice care, de multe ori, sunt corelate cu această expunere. O expunere cronică la pesticide poate determina creșterea incidenței pentru unele forme de cancer hematologic, în special leucemii, limfoame, gastric, pancreatic”, a declarat profesor dr. Radu Țincu, toxicolog.

În tot acest vid legislativ, tentația tuturor e să dea vina pe vânzători, pentru că ei ne pun în sacoșă fructele contaminate. „Deci nu mai aveți lotul respectiv la vânzare?” „Nu, nu, că noi aducem o cantitate mică și tot timpul aducem alt lot.”

Vânzătorii spun că ei sunt doar ultima verigă dintr-un imens lanț, în care, uneori, se mai strecoară și indivizi care vor să facă numai profit.

„Noi, când le cumpărăm de acolo, ne dau factură și buletin de analiză. Noi nu avem posibilitatea să punem la analiză, că noi luăm cantități foarte mici, luăm 40–50 kg, ca să avem mereu marfă proaspătă la vânzare”, a declarat un comerciant din piață.

„O să fac tot posibilul să iau doar marfă din Comunitatea Europeană, o să mă feresc de marfa din Turcia. Toate sunt cumpărate de la BIP Market, sunt importatori care aduc marfă din Turcia, din Grecia, din Italia”, a declarat un alt comerciant din piață.

Se întâmplă, însă, ca uneori, una să scrie pe etichetă, alta să fie în realitate. Luna trecută, polițiștii au descins în mai multe depozite de fructe de la marginea Bucureștiului, unde au găsit tone de portocale pline de pesticide. Importatorii schimbaseră ambalajele și etichetele pentru a lăsa impresia că fructele provin din Grecia, deși fuseseră importate din Egipt, unde normele privind pesticidele sunt mult mai permisive decât în Uniunea Europeană.

„Substituirea mărfurilor s-ar fi realizat, pe de-o parte, în scopul ascunderii conținutului ridicat de pesticide, cu mult peste media admisă în normele legale, iar, pe de altă parte, ca aceste produse să poată fi comercializate către populație”, a declarat Crina Eșanu, purtător de cuvânt Poliția Capitalei.

Concret, citricele aveau o valoare dublă de pesticide față de nivelul admis în Uniunea Europeană.

„Societatea a achiziționat mai multe tiruri din Grecia și, evident, că la mână, la momentul etichetării, s-a realizat această greșeală”, a declarat Alina Arsenie, avocata importatorilor.

Doar că portocalele au ajuns în supermarketuri și, de acolo, în coșul de cumpărături. Tot în campania „Ce ne puneți în mâncare” v-am arătat cât de multe pesticide ajung și în limonada gata preparată, de la raft.

„Marea majoritate provine din coaja citricelor, acest fresh de lămâie este un adevărat cocktail de pesticide”, a declarat Alexandru Cîrîc, director ICA.

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă este teamă după ce Iran a amenințat România?
Observator » Exclusiv Observator » Portocalele din supermarket, la analize: câte pesticide conțin de fapt