Video A doua insulă din Grecia care intră în stare de urgență din cauza cutremurelor, după Santorini. Prima măsură, închiderea școlilor
Încă o insulă din Grecia a decretat stare de urgenţă din cauza activităţii seismice intense! Este vorba despre Amorgos, vecină cu Santorini, iar autorităţile de protecţie civilă au decis să o menţină în acest regim până în 11 martie. Insula a fost zguduită de un cutremur cu magnitudinea 5, iar prima măsură a fost închiderea şcolilor. În aproape 2 săptămâni s-au înregistrat nu mai puţin de 14.000 de mişcări seismice.
Miercuri, 12 februarie, a fost declarată stare de urgență pe insula grecească Amorgos din sudul Mării Egee, deoarece o serie de cutremure continuă să zguduie regiunea. Aici a fost înregistrat un cutremur cu magnitudinea de 5.
Amorgos este a doua insulă care a fost plasată în stare de urgență. Măsuri similare au fost anunțate pentru Santorini, aflată în apropiere, pe 7 februarie, după ce mii de cutremure neobișnuite au fost înregistrate într-o zonă submarină din apropierea celor două insule, precum și a insulelor Ios și Anafi, scrie Greek Reporter. Toate sunt destinații turistice populare.
Amorgos, care are mai puțin de 2.000 de rezidenți permanenți, este considerată mai puțin expusă riscului datorită terenului său stâncos și construcțiilor mai puțin dense decât Santorini.
Într-o declaraţie recentă pentru Greek Reporter, primarul din Santorini, Nikos Zorzos, și-a exprimat optimismul cu privire la modul în care se vor desfășura lucrurile.
"Acesta este un fenomen care se va încheia. Nu poate dura la nesfârșit. [Aceste cutremure] vor dura câteva zile, câteva săptămâni și se vor opri. . . Santorini va redeveni așa cum a fost".
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰