A spus "da" după doar câteva săptămâni. Apoi logodnicul i-a dezvăluit un secret sumbru
Caroline Muirhead credea că trăiește o poveste de dragoste ca-n filme atunci când a acceptat cererea în căsătorie a unui bărbat pe care îl cunoscuse cu doar câteva săptămâni înainte. La scurt timp, logodnicul ei i-a mărturisit că lovise mortal un ciclist și că îi ascunsese trupul într-o zonă mlăștinoasă izolată. Caroline a mers la poliție și a ajutat la găsirea victimei, însă decizia de a spune adevărul a împins-o aproape de colaps psihic.
Când iubitul ei, pe care îl cunoștea de doar câteva săptămâni, i-a propus să se căsătorească, Caroline Muirhead, medic anatomopatolog în vârstă de 29 de ani la acea vreme, știa că lucrurile se desfășurau amețitor de repede. Cu toate acestea, era pregătită să profite de moment.
„Aveam atitudinea aceea nepăsătoare, de tipul «Care este cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla?»”, își amintește ea despre povestea de dragoste intensă.
Acum, la mai bine de cinci ani distanță, Caroline știe prea bine cum arată cel mai rău scenariu.
La doar câteva zile după cererea în căsătorie din noiembrie 2020, Alexander McKellar, paznicul de vânătoare scoțian, înalt și chipeș, de care Caroline se îndrăgostise nebunește, i-a mărturisit un secret mortal. Cu trei ani înainte, după ce se urcase băut la volan, lovise mortal un ciclist, pe Tony Parsons, în vârstă de 63 de ani, fost ofițer în Marina Regală, retras din activitate. Bărbatul participa la o cursă caritabilă cu bicicleta pe un drum izolat din regiunea Highlands.
Cu ajutorul fratelui său geamăn, Robert, Alexander aruncase apoi trupul lui Parsons într-o turbărie pustie. La cererea Carolinei, Alexander a dus-o la locul unde fusese îngropat trupul. Acolo, femeia a lăsat o doză goală de băutură pentru a marca zona, înainte de a suna la poliție.
Descoperirea trupului lui Tony, în ianuarie 2021, a pus capăt uneia dintre cele mai derutante anchete privind dispariția unei persoane din Scoția și anilor de suferință trăiți de soția devastată și de cei doi copii ai victimei.
Arestarea și, ulterior, condamnarea la închisoare a gemenilor McKellar, în august 2023, au făcut înconjurul lumii.
În tot acest timp, Caroline a păstrat tăcerea. Mulți au presupus că își dorea să rămână departe de lumina reflectoarelor. Abia acum, prin intermediul unui documentar Netflix captivant, realizat în trei părți, a ieșit la iveală întregul adevăr extraordinar, inclusiv prețul pe care Caroline l-a plătit pentru dezvăluirea secretului cumplit.
A rămas fără sprijin după ce a devenit martorul-cheie
Deși era un martor esențial, Caroline spune că nu a beneficiat de sprijinul sistemului de justiție. A fost la un pas de o cădere psihică și, la un moment dat, s-a întors chiar să locuiască împreună cu bărbatul pe care îl denunțase.
Până când dosarul fostului ei logodnic a ajuns în instanță, la aproape trei ani după ce făcuse prima sesizare la poliție, starea sa se deteriorase atât de mult încât a dispărut și a fost arestată pentru sfidarea instanței.
„Când am vorbit, în decembrie 2020, am avut încredere că sistemul va rămâne alături de mine și mă va proteja în momentul în care eram cel mai vulnerabilă. Dar nu aceasta a fost experiența mea”, spune ea acum.
Acesta este unul dintre motivele pentru care a decis să își spună povestea completă pentru prima dată, într-un documentar care prezintă efectele devastatoare ale deciziei sale. Părinții ei, Margaret și Stephen, sunt și ei intervievați și vorbesc despre suferința de a-și vedea fiica purtând o povară atât de grea.
La fel ca multe povești de dragoste din zilele noastre, povestea Carolinei a început în octombrie 2020, printr-o simplă apăsare pe ecranul telefonului.
Avea atunci 29 de ani, era considerată unul dintre cei mai promițători tineri medici anatomopatologi din Scoția și își făcuse cont pe aplicația Tinder după o despărțire „îngrozitoare” de fostul partener, alături de care fusese timp de opt ani. Profilul lui Alexander McKellar i-a atras imediat atenția. Avea aproximativ 1,93 metri, era chipeș și scria că își căuta pe cineva care să-i țină de cald în nopțile reci de la fermă.
În doar câteva zile, Caroline conducea o oră și jumătate până la locuința lui de pe domeniul Auch, o proprietate de aproximativ 11.300 de hectare din Highlands, Scoția. S-au plăcut imediat și, în scurt timp, au început să petreacă împreună fiecare sfârșit de săptămână.
„Mă îndrăgosteam de el complet”, își amintește Caroline în documentar. potrivit Daily Mail.
Se înțelegea bine și cu fratele său geamăn, Robert, și îmbrățișase viața la țară. Alexander, pe care ea îl numea Sandy, o învăța chiar să tragă la talere.
Cererea în căsătorie și mărturisirea cumplită
După o sesiune de tir, spre sfârșitul lunii noiembrie, Alexander a cerut-o în căsătorie. Se cunoșteau de numai câteva săptămâni, însă Caroline a spus „da”.
„În acel moment, totul părea de neoprit”, spune ea.
Totul s-a schimbat câteva zile mai târziu, când Caroline și-a întrebat logodnicul dacă exista ceva care le-ar fi putut afecta viitorul împreună.
Exista.
Alexander a început să plângă și i-a povestit că, după o partidă de vânătoare organizată pe domeniu cu trei ani înainte, lovise un ciclist în timp ce conducea băut pe un drum de țară, alături de Robert.
„Sandy a insistat că nu putea să mai fie în viață, iar când l-am întrebat de ce nu a chemat ajutorul, a spus: «Aș fi pierdut totul. Am fi ajuns la închisoare. A fost doar un accident».”
I-a spus că el și fratele său „intraseră în panică” și îl îngropaseră pe domeniu, chiar lângă locul în care Caroline stătuse în timp ce trăgea la talere. După această mărturisire greu de înțeles, Caroline s-a întors acasă împreună cu Alexander. A așteptat până când acesta a adormit, apoi a început să caute informații pe Google.
„Și acolo a apărut fotografia lui, numele lui”, spune ea.
A aflat că victima era Tony Parsons, un bărbat care supraviețuise cancerului și care traversa Scoția într-o cursă caritabilă de aproximativ 160 de kilometri cu bicicleta. Tony fusese văzut ultima dată pe 29 septembrie 2017, după care părea că dispăruse fără urmă.
Caroline știa că decizia pe care trebuia să o ia îi va răsturna complet viața. I-au mai trebuit câteva zile înainte să își facă curaj și să meargă la poliție.
„Oamenii ar putea întreba de ce nu am mers imediat. Creierul meu încă nu accepta cu adevărat ceea ce auzisem”, spune ea.
Situația s-a schimbat atunci când Alexander i-a făcut o cerere tulburătoare. Domeniul Auch, unde lucra, avea un nou proprietar care intenționa să dezvolte terenul. Alexander voia ca Caroline să îl ajute să dezgroape trupul lui Tony Parsons înainte ca acesta să fie descoperit.
„Te întrebi: «Sunt folosită pentru competențele mele profesionale?» Aveam trecut pe profilul Tinder că sunt anatomopatolog. M-a ales în mod special pentru că avea nevoie de cineva care să îl ajute cu asta?”, spune Caroline.
Oricare ar fi fost răspunsul, cererea lui a convins-o că trebuia să acționeze. Pe 27 decembrie, Caroline a sunat la poliție.
Nu știa că decizia de a face ceea ce era corect avea să marcheze începutul unui coșmar de aproape trei ani, în care, spune ea, a fost abandonată de sistemul judiciar.
Doza de energizant care a indicat locul în care era îngropată victima
Cum trupul nu fusese încă găsit, polițiștii nu știau dacă puteau efectua o arestare și au sfătuit-o pe Caroline să nu atragă atenția în timp ce stabileau ce aveau de făcut.
Caroline nu le-a urmat sfatul.
A doua zi s-a întors pe domeniu și i-a spus lui Alexander că, dacă dorea ajutorul ei, trebuia să-i arate unde fusese îngropat trupul.
„Făceam tot ce puteam pentru a mă comporta cât mai normal”, își amintește ea.
Ajunsă în acel loc izolat din Highlands, Caroline a lăsat să-i cadă o doză de Red Bull fără zahăr, una dintre băuturile sale preferate, pentru a marca zona. Apoi le-a trimis pe ascuns un mesaj polițiștilor.
„Mă uram. Mă simțeam ca o turnătoare, ca o mincinoasă”, spune ea. „Dar credeam că vor fi arestați și că eu și familia mea vom fi în siguranță.”
Lucrurile nu s-au întâmplat însă astfel.
Alexander și Robert McKellar au fost arestați inițial, dar, în lipsa trupului sau a altor probe care să confirme relatarea Carolinei, au fost eliberați pe cauțiune după trei zile.
Caroline a rămas îngrozită.
„Tot ce puteam să mă întreb era dacă avea să-mi facă rău”, spune ea.
Își amintește panica simțită atunci când Alexander a sunat-o și i-a cerut să se întâlnească.
„Mă resemnasem cu ideea că nu voi mai auzi niciodată de el. Creierul meu trăia în două lumi opuse. Îmi era dor de el.”
Cum căutarea trupului lui Tony avansa chinuitor de încet, Caroline a decis că era mai sigur să pretindă că totul era normal. În același timp, putea încerca să obțină o mărturisire. Situația a devenit și mai urgentă după ce Robert a dezvăluit că, spre deosebire de ceea ce îi spusese Alexander, Tony era încă în viață după ce fusese lovit.
„În mintea mea, nu mai era vorba doar despre un accident urmat de fugă. Putea fi vorba despre o crimă”, spune Caroline.
În aceeași noapte, în timp ce juca șah online cu Alexander, l-a înregistrat în secret vorbind despre cele întâmplate.
„A spus: «Este viața mea sau a lor». A fost o recunoaștere”, spune ea.
Caroline a dus și această înregistrare la poliție. Dacă spera că înregistrarea va grăbi lucrurile, s-a înșelat. În schimb, miza a devenit și mai mare.
Trupul lui Tony Parsons a fost în cele din urmă dezgropat pe 12 ianuarie 2021.
Poliția apelase însă la un fermier din zonă pentru a ajuta la căutări. Prin intermediul acestuia, familia McKellar a aflat despre doza de Red Bull găsită la fața locului, indiciu care o arăta direct pe Caroline.
Alexander a sunat-o imediat și a început să o insulte și să țipe la ea. Apoi furia lui s-a transformat în tristețe, iar bărbatul i-a spus cât de rău îi părea că ea ajunsese implicată.
„O parte a creierului meu îmi spunea că acesta era bărbatul iubitor de care mă îndrăgostisem, blândul Sandy. Cealaltă îmi spunea: «Caroline, bărbatul acesta este periculos». Emoțiile mele erau complet scăpate de sub control”, povestește ea.
S-a întors la bărbatul pe care îl denunțase
Situația a continuat, în timp ce mecanismele justiției se mișcau chinuitor de încet.
Abia în decembrie 2021, la un an după primul apel al Carolinei, frații au fost arestați preventiv și acuzați de omor. Între timp, ea fusese lăsată într-o stare de incertitudine. Pentru că era o femeie tânără, cu o carieră profesională, nu se încadra în profilul obișnuit al unui martor vulnerabil.
„Făcusem ceea ce trebuia și credeam că poliția mă va sprijini. Dar nu a făcut-o”, spune ea.
Mai mult, atunci când rămășițele lui Tony Parsons au fost aduse la morga unde lucra Caroline, aceasta a fost trimisă în concediu din cauza conflictului de interese.
„Am fost devastată”, își amintește ea. „Îmi iubeam meseria și, dintr-odată, eram acasă, fără să am cu cine să vorbesc. Era perioada restricțiilor pandemice. Nu mai aveam niciun scop, niciun motiv să mă trezesc dimineața.”
În acest context, Caroline a început unul dintre cele mai suprarealiste capitole ale vieții sale: a reluat relația cu Alexander și s-a întors pe domeniul Auch.
„Legătura mea cu realitatea era slăbită”, spune ea. „Eram atât de distrusă. Sandy îmi trimitea fotografii sau mici filmări și spunea: «Doamne, îmi este atât de dor de tine». Îl denunțasem și îi distrusesem viața. Ar fi trebuit să mă urască, dar mă făcea să mă simt iubită, mă făcea să simt că sunt dorită. Atracția aceea toxică încă exista. Nu poți pur și simplu să încetezi să iubești pe cineva, chiar dacă a făcut ceva îngrozitor.”
Pe măsură ce săptămânile s-au transformat în luni, Caroline a început să trăiască într-o „bulă de realitate falsă” și s-a refugiat în alcool și droguri.
Situația s-a schimbat atunci când Sandy a început să vorbească din nou despre ancheta poliției.
„Era o aroganță, aproape un dispreț în vocea lui: «Am scăpat cu asta». Nu exista compasiune, nu exista remușcare”, își amintește ea. „A fost o trezire brutală. Cine era acest bărbat? Persoana pe care o iubisem nu exista. Trăiam o minciună. Îmi pierdusem identitatea și capacitatea de a distinge între bine și rău.”
A doua zi, Caroline s-a întors la casa părinților săi. Câteva săptămâni mai târziu, a aflat că frații fuseseră arestați preventiv.
A simțit o ușurare imensă, dar aceasta a fost însoțită de o anxietate tot mai mare în legătură cu procesul care urma, în care ea avea să fie martorul-cheie.
A dispărut în prima zi a procesului
Conștientă că o mare parte a procesului depindea de mărturia sa, Caroline a apelat din nou la alcool și cocaină pentru a face față situației.
Pe măsură ce sănătatea sa mintală se deteriora, a implorat să nu fie obligată să se prezinte personal în instanță.
Rugămințile sale nu au fost ascultate. I s-a spus că va fi arestată dacă nu se prezintă.
Pe 23 iulie 2023, în prima zi a procesului fraților McKellar, Caroline a intrat în panică.
În loc să meargă la Înalta Curte din Glasgow, a condus din nou spre domeniul Auch, convinsă că putea găsi bicicleta dispărută a lui Tony Parsons.
În ciuda eforturilor poliției, bicicleta nu fusese niciodată găsită. Caroline ajunsese să creadă că aceasta putea reprezenta o probă esențială, care ar fi scutit-o de obligația de a depune mărturie.
Imaginile filmate de ea în acea zi și prezentate în documentar o arată extrem de tulburată și, în mare parte, incoerentă. Polițiștii au găsit-o ulterior în apropierea unei cascade și au arestat-o pentru sfidarea instanței. A fost reținută peste noapte.
Incidentul a determinat totuși o schimbare.
Cum Caroline era în mod evident incapabilă să depună mărturie, procurorii au acceptat ca acuzații să își recunoască vinovăția pentru ucidere din culpă, o infracțiune mai puțin gravă decât omorul. Astfel, Caroline nu a mai fost nevoită să depună mărturie.
Instanța a aflat că Tony Parsons ar fi putut supraviețui cel mult o jumătate de oră fără ajutor. Ajutorul i-a fost însă refuzat. Frații i-au ascuns trupul la marginea drumului, apoi s-au întors cu o altă mașină pentru a-l îngropa.
Alexander a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru ucidere din culpă și tentativă de împiedicare a înfăptuirii justiției. Fratele său geamăn, Robert, a primit o pedeapsă de cinci ani și trei luni de închisoare pentru ajutorul oferit în mușamalizarea faptei.
A fost, într-un fel, o încheiere a cazului. Pentru familia îndurerată a lui Tony Parsons, însă, nicio sentință nu îl va aduce înapoi.
Caroline și-a refăcut viața după ani de terapie
Și pentru Caroline a fost nevoie de mult timp pentru ca rănile să înceapă să se vindece.
În ultimii ani, s-a mutat pe coastă, a urmat numeroase ședințe de terapie și a început o nouă relație.
„Realizarea documentarului împreună cu Netflix a însemnat să mă întorc la cele mai întunecate momente din viața mea, iar nimic din toate acestea nu a fost ușor”, spune Caroline.
„Dar a fost și o experiență eliberatoare. Pentru prima dată după mai mulți ani, am speranță pentru viitor și libertatea de a începe următorul capitol al vieții mele.”
