Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Alexei Navalnîi spune că otrăvirea sa a dus la demascarea regimului Putin: ''A arătat caracterul criminal, eşecul regimului''

Principalul opozant rus Alexei Navalnîi a declarat că otrăvirea sa în urmă cu doi ani şi încarcerarea sa ulterioară au dus la demascarea preşedintelui rus Vladimir Putin şi a regimului său, transmite sâmbătă EFE.

de Redactia Observator

la 20.08.2022 , 15:27

Alexei Navalnîi Alexei Navalnîi - Getty Images

"Toată această situaţie i-a demascat în aşa măsură pe Putin şi sistemul său, a arătat nu doar caracterul criminal, ci şi disfuncţionalitatea şi eşecul regimului, că a influenţat întregul sistem politic din Rusia", a apreciat Navalnîi într-o scrisoare trimisă din închisoare şi difuzată pe reţelele sociale ale susţinătorilor săi. Potrivit opozantului rus, condamnat la 9 ani de închisoare, la sfârşitul anului 2021 sistemul a renunţat la orice disimulare pentru a se transforma într-un regim "represiv şi autoritar fără nicio limită".

"Pentru a doua oară sărbătoresc cea de-a doua mea zi de naştere. Ziua în care au încercat să mă omoare, dar din cine ştie ce motiv nu am murit" - astfel îşi începe Navalnîi scrisoarea, în care remarcă faptul că, până acum, autorităţile ruse nu au deschis nicio anchetă asupra otrăvirii sale cu o substanţă de uz militar cunoscută sub numele de Noviciok şi care aproape că l-a ucis.

Navalnîi spune că nu înţelege atitudinea autorităţilor ruse care susţin că el nu a fost otrăvit cu Noviciok sau că a fost otrăvit cu această substanţă, dar de către serviciile secrete occidentale pentru a crea provocări. "Autorităţile (ruse) la cel mai înalt nivel, începând cu Putin, susţin ferm şi simultan ambele versiuni!", a scris Navalnîi, care aminteşte că au fost găsiţi şi identificaţi "aproape toţi membrii grupului de asasini" care au încercat să-l omoare.

Articolul continuă după reclamă

La 14 decembrie 2020, la aproape patru luni după ce Navalnîi a intrat în comă, portalul online Bellingcat, publicaţia germană Der Spiegel şi postul american de televiziune CNN au denunţat împreună cu opozantul rus că un comando de experţi în arme chimice era implicat în otrăvirea acestuia. "Toţi aceştia sunt membri ai FSB (Serviciul Federal de Securitate). S-a dovedit că au participat la mai multe tentative eşuate de otrăvire (Dmitri Bikov, Vladimir Kara-Murza) şi la mai multe asasinate", menţionează Navalnîi în scrisoarea publicată sâmbătă.

Pe acelaşi subiect

Niciun agent FSB nu a fost adus în faţa justiţiei, spune Navalnîi

Potrivit opozantului rus, niciunul dintre agenţii FSB nu a fost adus în faţa justiţiei. "Cine ştie, poate că excepţia să fie Konstantin Kudriaţev, nefericitul chimist care mi-a povestit la telefon toate detaliile atentatului. A dispărut şi se pare că pur şi simplu l-au ucis", mai spune Navalnîi, care a vorbit cu Kudriaţev, pretinzând că este consilier în Consiliul Securităţii Rusiei şi ulterior a postat înregistrarea conversaţiei telefonice pe reţelele sociale.

La 20 august 2020, lui Navalnîi i s-a făcut rău la bordul unui avion care zbura din Siberia spre Moscova şi care a aterizat de urgenţă în oraşul Omsk (Siberia), unde opozantul rus a primit tratament într-un spital local.

Medicii ruşi care l-au tratat au susţinut că nu au găsit urme de otravă în corpul său şi au pus starea de rău a lui Navalnîi pe seama problemelor metabolice. Două zile mai târziu, la insistenţele familiei şi ale colaboratorilor săi, Navalnîi a fost transferat la Berlin, unde a fost tratat la spitalul universitar La Charité, unde a ajuns în stare critică. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Alexei Navalnîi spune că otrăvirea sa a dus la demascarea regimului Putin: ''A arătat caracterul criminal, eşecul regimului''