Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Alexei Navalnîi, cel mai mare dușman al lui Putin, condamnat la alți nouă ani de închisoare. Reacția sa după sentință

Aleksei Navalnîi, cel mai cunoscut disident din Rusia, a fost condamnat marţi la încă nouă ani de închisoare, după ce un tribunal rus l-a găsit vinovat de fraudă la scară largă. Opozantul rus a numit procesul său unul ”fals”.  Navalnîi se afla deja în închisoare, ispăşind o condamnare de doi ani şi jumătate pentru nerespectarea condiţiilor de eliberare într-un alt dosar, pe care îl consideră la fel unul politic. 

de Redactia Observator

la 22.03.2022 , 15:30

Parchetul rus a cerut condamnarea la 13 ani de închisoare pentru Alexei Navalnîi, dar sentința finală a stabilit 9 ani de închisoare. Slăbit și tras la față, Navalnîi a primit cu indiferență vestea și a numit judecata sa ca fiind un fals.

Echipa sa a scris pe Twitter un mesaj în engleză și rusă: ”9 ani. Așa cum obișnuiau să spună personajele din serialul meu preferat „The Wire”: „Faci doar două zile. Ziua în care intri și ziua în care ieși". Am avut chiar și un tricou cu acest slogan, dar autoritățile din închisoare l-au confiscat, considerând mesajul unul extremist.”

Procurorii ruși urmează să-l ducă pe Navalnîi într-o închisoare de maximă securitate. Cel mai cunoscut disident din Rusia a fost judecat și găsit vinovat fraudă la scară largă și sfidarea instanței. Navalnîi ispășește deja o pedeapsă de doi ani și jumătate într-o colonie penală, situată la est de Moscova. A fost încarcerat în 2021. Atunci tribunalul rus a decis că principalul opozant al lui Putin a încălcat termenii eliberării condiţionate după o sentinţă primită în 2014.

Articolul continuă după reclamă

Cine este Alexei Navalnîi, cel mai mare contestatar al lui Vladimir Putin

Pe acelaşi subiect

Navalnîi este un jurist, activist și politician rus. Din 2009 a căpătat popularitate în Rusia și Occident criticând constant corupția și regimul lui Vladimir Putin.

Cel mai cunoscut opozant al lui Putin în Rusia a negat acuzațiile la adresa sa spunând că fac parte dintr-o campanie a FSB pentru a-l reduce la tăcere din cauza activismului său politic împotriva Kremlinului. În timpul procesului din 2021, Navalnîi a ridiculizat argumentele acuzării și l-a numit pe liderul de la Kremlin "Putin otrăvitorul”. Condamnarea a provocat un val de indignare în Occident şi a condus la sancţionarea Moscovei.

În august 2020, Navalnîi a fost ținta unei tentative de otrăvire care i-a fost aproape fatală. A intrat în comă și a fost tratat în Germania după ce ar fi fost otrăvit cu un agent neurotoxic de tip novicioc, dar după ce s-a recuperat s-a întors în Rusia, unde a fost imediat arestat. Mii de susținători s-au adunat în toată Rusia ca să-l sprijine pe Navalnîi la vremea respectivă. 

În iunie 2021, principalele organizaţii ale opozantului au fost declarate ”extremiste” de către justiţia rusă, o hotărâre care a antrenat închiderea acestora şi proceduri judiciare împotriva multor activişti. Mulţi dintre ei au fugit în străinătate. Alexei Navalnîi a denunţat recent ofensiva armatei ruse în Ucraina şi şi-a îndemnat susţinătorii să manifesteze în favoarea păcii, chiar dacă riscă să fie arestaţi şi condamnați. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi mers la vot la alegerile parlamentare?
Observator » Ştiri externe » Alexei Navalnîi, cel mai mare dușman al lui Putin, condamnat la alți nouă ani de închisoare. Reacția sa după sentință