Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ambasadorul SUA: Separatiştii din Ucraina au mai mult armament decât unele state NATO

Separatiştii proruşi din Ucraina au deja mai mult armament decât armatele unor ţări membre NATO, iar Rusia se pregăteşte să trimită şi mai mult, a acuzat vineri ambasadorul american la Kiev Geoffrey Pyatt

de Redactia Observator

la 14.02.2015 , 17:17

Separatiştii proruşi din Ucraina au deja mai mult armament decât armatele unor ţări membre NATO, iar Rusia se pregăteşte să trimită şi mai mult, a acuzat vineri ambasadorul american la Kiev Geoffrey Pyatt

Acesta a publicat pe Twitter imagini prin satelit care ar arăta că Rusia s-a alăturat separatiştilor proruşi din estul Ucrainei într-un asalt total asupra armatei ucrainene în timpul rămas până la intrarea în vigoare a armistiţiului agreat joi la Minsk.

"Separatiştii au acum o forţă armată - cu tancuri, vehicule armate, artilerie grea şi sisteme de rachete - mai mare decât unele ţări NATO şi europene", a scris Pyatt.

Articolul continuă după reclamă

Când Putin anunţa joi pactul, erau aşteptate doar nişte manevre înainte ca armistiţiul să intre în vigoare. În schimb, au avut loc confruntări sângeroase, extrem de intense, în apropiere de oraşul Debalţeve, asediat de către insurgenţi.

În trei imagini prin satelit postate pe Twitter de către ambasadorul american în Ucraina Geoffrey Pyatt, apar imagini de la sol gri, urme pe zăpadă şi coloane de fum. Imaginile nu fac altceva decât să repete acuzaţiile formulate vineri de către purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat Jennifer Psaki, potrivit cărora Washingtonul era "convins că acestea sunt sisteme militare ruseşti, nu separatiste".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Ambasadorul SUA: Separatiştii din Ucraina au mai mult armament decât unele state NATO