Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ambasadorul SUA la UE şi-a schimbat dramatic declaraţia în cadrul anchetei privind destituirea preşedintelui Donald Trump

Ambasadorul SUA la Uniunea Europeană, Gordon Sondland, a trimis comisiei o adăugare de trei pagini la mărturia sa iniţială, afirmând că și-a amintit o conversație de la 1 septembrie.

de Cristian Ionescu

la 06.11.2019 , 00:05

- foto Hepta

Ambasadorul SUA la Uniunea Europeană, Gordon Sondland, a trimis comisiei o adăugare de trei pagini la mărturia sa iniţială, afirmând că și-a amintit o conversație de la 1 septembrie.

Conversaţia ar fi avut loc la sfârşitul unei întâlniri între vicepreședintele Mike Pence și președintele ucrainean Volodymyr Zelensky, în care s-a precizat foarte clar că ajutorul militar și investigația cerută de Trump ar fi fost strâns legate.

Răsturnare de situaţie în ancheta pentru destituirea lui Trump

Articolul continuă după reclamă

Noua mărturie a lui Sondland, care a fost inclusă în comunicatul public al transcrierii, se adaugă la dovezile democraților conform cărora președintele Donald Trump a condiţionat ajutorul de securitate american pentru Ucraina cu investigațiile privind alegerile din 2016 și fostul vicepreședinte Joe Biden.

Pe acelaşi subiect

"Îmi amintesc acum că am vorbit individual cu domnul (Andriy) Yermak, unde am spus că reluarea ajutorului american nu va avea loc până când Ucraina nu va furniza declarația publică anticorupție despre care discutam de multe săptămâni", a spus Sondland.

Noua declaraţie a lui Sondland, care este încă ambasador la UE, riscă să submineze afirmaţiile lui Trump şi ale aliaţilor săi politici, care au negat în repetate rânduri că ajutorul de aproape 400 de milioane de dolari aprobat de Congres a fost folosit de Trump ca pârghie pentru presarea Ucrainei să lanseze investigaţii.

Ancheta încearcă să stabilească dacă Trump a abuzat de funcţia sa pentru a presa Ucraina să îl investigheze pe un rival politic al său şi, în acest caz, dacă aceste acţiuni se încadrează la ”delicte şi ilegalităţi” care justifică procedura de destituire şi posibila înlăturare din funcţie.

Cristian Ionescu Like
Întrebarea zilei
Credeţi că autoritățile fac suficient pentru a preveni violențele dintre clanurile interlope din Capitală?
Observator » Ştiri externe » Ambasadorul SUA la UE şi-a schimbat dramatic declaraţia în cadrul anchetei privind destituirea preşedintelui Donald Trump