Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Anglia activează "Planul B". Boris Johnson a anunţat noi restricţii pentru a stopa pandemia

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a anunţat, miercuri seară, noi restricţii antiepidemice valabile doar în regiunea Anglia, pe fondul creşterii numărului de îmbolnăviri COVID-19, notează Mediafax.

de Redactia Observator

la 08.12.2021 , 21:17

Anglia activează "Planul B". Boris Johnson a anunţat noi restricţii pentru a stopa pandemia - Profimedia

Boris Johnson a anunţat activarea "Planului B", care prevede o serie de măsuri în contextul răspândirii noii tulpini a virusului SARS-CoV-2. Începând de luni, toţi angajaţii sunt sfătuiţi să lucreze de acasă dacă pot face acest lucru, iar măştile medicale sunt obligatorii în spaţiile interioare, conform postului Sky News. Permisul COVID-19 va fi necesar pentru accesul în cluburi de noapte şi în alte spaţii interioare aglomerate. O altă măsură vizează efectuarea de teste zilnice de către persoanele care au avut contacte cu oameni infectaţi.

Premierul britanic i-a rugat pe oameni să se vaccineze

Boris Johnson a reiterat apelul în sensul vaccinării, argumentând că "restricţiile nu vor putea fi aplicate pe termen nedeterminat". Boris Johnson a respins criticile privind organizarea unor petreceri de Crăciun, anul trecut, la Biroul său, subliniind că "nu au fost încălcate regulile epidemice", dar precizând că vor exista investigaţii.

Articolul continuă după reclamă

"Actualele măsuri nu sunt o carantină generală", a subliniat Boris Johnson, explicând că lumea se va putea bucura de sărbătorile de Crăciun, dar cu respectarea regulilor generale. Noile măsuri urmează să fie supuse aprobării Camerei Comunelor şi se vor aplica doar în Anglia. Guvernele din celelalte regiuni britanice - Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord - adoptă propriile măsuri pentru combaterea pandemiei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » Anglia activează "Planul B". Boris Johnson a anunţat noi restricţii pentru a stopa pandemia