Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Antony Blinken, după prima convorbire cu Serghei Lavrov de la începutul războiului din Ucraina: ''Am avut o discuţie sinceră şi directă''

Secretarul de stat american Antony Blinken şi ministrul rus de externe Serghei Lavrov au avut vineri prima lor discuţie telefonică de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în care au abordat situaţia din această ţară, criza alimentară şi un posibil schimb de deţinuţi între Washington şi Moscova, notează Agerpres.

de Redactia Observator

la 29.07.2022 , 22:24

Antony Blinken a avut prima discuție cu Serghei Lavrov de la începutul războiului din Ucraina. Antony Blinken a avut prima discuție cu Serghei Lavrov de la începutul războiului din Ucraina. - Profimedia

''Am avut o discuţie sinceră şi directă'', a spus Blinken la o conferinţă de presă, potrivit AFP. El declarase miercuri că doreşte să-l contacteze pe omologul său rus pentru a discuta despre oferta SUA pentru eliberarea de către Rusia a baschetbalistei Brittney Griner şi a fostului soldat american Paul Whelan.

Aceştia ar putea fi eliberaţi în schimbul lui Viktor Bout, un traficant de arme rus încarcerat în SUA. Dar, conform mesajelor transmise de Blinken şi Lavrov după discuţia lor, ei nu au ajuns la niciun acord în acest sens.

În ce priveşte agresiunea rusă contra Ucrainei, Blinken a precizat că l-a atenţionat pe omologul său rus că lumea nu va recunoaşte ''niciodată'' anexarea unor teritorii ucrainene de către Rusia.

Articolul continuă după reclamă

Ce au comunicat rușii după întâlnire?

Potrivit unui comunicat al MAE rus, citat de agenţiile Reuters şi EFE, Serghei Lavrov i-a transmis lui Blinken că ajutorul militar occidental oferit Ucrainei nu face decât să prelungească conflictul şi a susţinut că Rusia îşi va atinge chiar şi în aceste condiţii obiectivele ''operaţiunii militare speciale''.

Pe de altă parte, pe tema crizei alimentare, criză care potrivit Washingtonului este amplificată de blocada rusească asupra exportului de cereale ucrainene prin Marea Neagră - blocadă a cărei ridicare este aşteptată în urma unui acord încheiat recent -, Lavrov i-a reproşat omologului său american că Washingtonul alimentează o astfel de criză prin sancţiunile împotriva Rusiei care o împiedică pe aceasta să exporte cereale şi îngrăşăminte.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Antony Blinken, după prima convorbire cu Serghei Lavrov de la începutul războiului din Ucraina: ''Am avut o discuţie sinceră şi directă''