Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Anvelopa unui Boeing a explodat pe aeroportul din Atlanta. Doi angajați ai companiei Delta au fost uciși

Explozie mortală pe aeroportul din Atlanta! Doi angajaţi ai companiei Delta și-au pierdut viața, iar un altul a fost grav rănit după ce o anvelopă a unui avion Boeing 757 a explodat, în timpul unor lucrări de mentenanţă.

de Redactia Observator

la 28.08.2024 , 08:19

Deocamdată nu se cunoaşte exact ce a provocat explozia. Boeing s-a confruntat încă de la începutul anului cu diverse probleme. În ianuarie, uşa unui avion s-a desprins de pe fuzelaj în timpul zborului, imediat după decolare. Iar recent, un angajat al producătorului de avioane a declarat că firma ar fi ascuns autorităților de reglementare că a montat piese defecte pe avioanele 737 MAX, o parte din ele ajungând astfel să fie instalate în anumite avioane.

”Familia Delta este devastată de pierderea a doi membri ai unei echipe şi rănirea altuia, în urma unui incident care a avut loc în această (marţi) dimineaţa (ora locală) în instalaţia de mentenanţă a operaţiunilor thenice de la Atlanta”, anunţă într-un comunicat Delta Air Lines”Ne exprimăm susţinerea totală faţă de membrii familiilor şi colegilor în această perioadă teribil de dificilă”, adaugă compania.

Pneul unuia dintre avioanele aflate în mentenanţă a explodat

Vezi și

Întreprinderea cooperează cu autorităţile locale într-o anchetă cu privire la ceea ce s-a întâmplat în acest atelier de roţi şi frâne. Potrivit unor surse anonime, pneul unuia dintre avioanele aflate în mentenanţă a explodat.

Imediat după ora locală 5.00 (12.00, ora României), pompieri şi Poliţia din Atlanta au intervenit la hangar, situat în apropierea Aeroportului Hartsfield-Jackson din Atlanta. Atelierul în care a avut loc acest accident face parte din Delta TechOps, care asigură mentenanţa, repararea şi revizia avioanelor Delta şi altor peste 150 de clineţi din sectorul aviaţiei şi unor companii aeriene din întreaga lume.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » Anvelopa unui Boeing a explodat pe aeroportul din Atlanta. Doi angajați ai companiei Delta au fost uciși