Update! Atentat în Pakistan: Ministrul de interne al provinciei Pendjab, găsit mort sub dărâmături
Ministrul de interne al provinciei Pendjab, cea mai populată din Pakistan, a fost ucis duminică în atentatul sinucigaș comis în timpul unei reuniuni politice, atentat care s-a soldat cu circa zece morți
Ministrul de interne al provinciei Pendjab, cea mai populată din Pakistan, a fost ucis duminică în atentatul sinucigaș comis în timpul unei reuniuni politice, atentat care s-a soldat cu circa zece morți
UPDATE 14:50 Ministrul de interne al provinciei Pendjab, cea mai populată din Pakistan, a fost ucis duminică în atentatul sinucigaș comis în timpul unei reuniuni politice, atentat care s-a soldat cu circa zece morți, au anunțat autoritățile.
Echipele de salvare încearcă încă să găsească supraviețuitori după prăbușirea acoperișului unei clădiri din Shadi Khan, sat situat la circa 70 de kilometri nord-vest de capitala Islamabad, atacul având loc în timp ce ministrul Shuja Khanzada discuta cu localnici.
"Ministrul de interne al provinciei Pendjab, Shuja Khanzada, a murit sub dărâmături", a declarat pentru AFP șeful operațiunilor de salvare, Mohammad Ashfaq. Un alt responsabil, Saeed Illahi, consilier ministerial în această provincie cu peste 80 de milioane de locuitori, a confirmat decesul.
Acest atentat sinucigaș s-a soldat deocamdată cu aproape zece morți și peste zece răniți, însă autoritățile se tem că bilanțul s-ar putea agrava și mai mult, în condițiile în care circa 40 de persoane se aflau în clădirea de beton în momentul prăbușirii acoperișului, ca urmare a deflagrației.
"O echipă a forțelor de securitate militare, dotată cu echipamente moderne și antrenată special pentru acest tip de situații, urmează să sosească cât de curând la fața locului", pentru a sprijini unitățile de salvare deja prezente, a declarat Zahid Saeed, înalt responsabil districtual.
Până la mijlocul după-amiezii de duminică acest atac terorist nu a fost revendicat.
__________________-
Deflagrația a cauzat prăbușirea acoperișului unei clădiri din Shadi Khan, un sat situat la 70 de kilometri nord-vest de capitala Islamabad, în timp ce ministrul Shuja Khanzada avea o întâlnire cu locuitorii, a declarat Nabila Ghazanfar, purtător de cuvânt al poliției provinciei Pendjab.
Anterior, aceasta anunța că explozia s-a soldat cu "doi morți și alte 13 persoane rănite", precizând că ministrul Khanzada se află în continuare sub dărâmături.
Posturi de televiziune pakistaneze difuzau imagini de la fața locului, în care se putea vedea o macara gigantică încerând să înlăture dărâmăturile, în speranța de a mai găsi supraviețuitori.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰