Observator » Ştiri externe » Austria a redeschis centrele comerciale, frizeriile și saloanele de înfrumusețare

Austria a redeschis centrele comerciale, frizeriile și saloanele de înfrumusețare

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 02.05.2020, 17:29 | Modificat la 02.05.2020, 17:35

Austria a redeschis centrele comerciale, frizeriile și alte afaceri, ca parte a planului de relaxare a măsurilor anti-coronvirus. Excepție fac restaurantele și hotelurile, care vor mai rămâne închise.

  • Restaurantele și hotelurile rămân închise.
  • Școlile se vor redeschide gradual.

Magazinele din Austria s-au redeschis oficial vineri, când, ca și în alte state, a fost zi de sărbătoare în această țară.

Sâmbătă, clienții frizeriilor sau saloanelor de înfrumusețare au putut intra pentru prima dată după aproximativ două luni.

”Suntem foarte bucuroși să putem redeschide. A fost o perioadă lungă și grea. A durat aproape 8 săptămâni, am închis de pe 16 martie. Acum putem lucra în două echipe diferite și să ne pregătim cât mai bine posibil. Toți angajații lucrează în program redus”, spune Bernhard Plasil-Ossig, managerul unui salon de coafură din Viena.

Articolul continuă după reclamă

Pentru a corespunde noilor reguli de igienă și siguranță, toți angajații, dar și clienții trebuie să poarte mască în salon. De asemenea, scaunele trebuie să fie distanțate la cel puțin 1 metru.

Măsuri graduale de relaxare

Restaurantele și hotelurile rămân însă închise, în continuare, în Austria. Restaurantele vor fi redeschise pe 15 mai, iar hotelurile la finalul lunii, pe 29.

Școlile în această țară vor fi redeschise gradual, începând cu 18 mai, când vor veni mai întâi elevii de gimnaziu. Ceilalți copii se vor întoarce la școală din 3 iunie, dar în condiții stricte de siguranță.

Pe acelaşi subiect

Austria a înregistrat peste 15 mii de cazuri de coronavirus și aproape 600 de decese.

Citește și: