Bilanţul cutremurător al "masacrului de la Shakahola", unde sute de oameni s-au grăbit să ajungă în lumea de apoi. Un pastor, judecat pentru "terorism"
Bilanţul "masacrului de la Shakahola", după numele unei păduri din Kenya unde trăia o sectă evanghelică ce credea că postul negru le va aduce credincioşilor o întâlnire cu Iisus după sfârşitul lumii, se ridică în prezent la 303 morţi, după descoperirea a încă 19 cadavre, a anunţat un responsabil regional, citat de AFP.
Pastorul autoproclamat al acestei secte, Paul Nthenge Mackenzie, se află în închisoare de la 14 aprilie şi va fi judecat pentru "terorism" în acest caz care a zguduit această ţară foarte religioasă din Africa de Est.
Oraşul cadavrelor: sute de trupuri, dezgropate în Kenya
La două luni după descoperirea primelor victime pe 13 aprilie, căutările de gropi comune sunt încă în curs pe suprafaţa de aproape 15 hectare a zonei forestiere situate nu departe de oraşul de coastă Malindi. "Numărul de morţi a crescut acum la 303 după exhumarea a 19 cadavre", a declarat marţi prefectul regiunii de coastă, Rhoda Onyancha.
Potrivit Agerpres, poliţia estimează că majoritatea trupurilor exhumate până în prezent sunt ale adepţilor Bisericii internaţionale a Bunei Vestiri, înfiinţată de Paul Nthenge Mackenzie, care propovăduia postul până la moarte pentru a-l întâlni pe Iisus.
- Oraşul cadavrelor: peste 90 de trupuri, dezgropate în Malindi, Kenya. Familii întregi, inclusiv copii, s-au...
- Familii întregi, cu tot cu copii, conduse la moarte de un predicator din Kenya. Cum a convins zeci de oameni să se...
- Cadavrele adepţilor unei secte din Kenya, dezgropate de poliţişti. Erau îndemnaţi să se înfometeze pentru a-l...
Postul negru prelungit le-a adus sfârşitul
Autopsiile au ajuns la concluzia că majoritatea victimelor au murit de foame, cel mai probabil după ce i-au urmat învăţăturile. Anumite victime, între care copii, au fost totuşi strangulate, bătute sau sufocate, potrivit acestor autopsii. Cel puţin 35 de persoane suspectate de implicare au fost arestate, potrivit poliţiei.
Masacrul a provocat un val de emoţie în Kenya şi a adus autorităţile sub focul criticilor pentru că nu au încercat să împiedice acţiunile pastorului Mackenzie, arestat totuşi în mai multe rânduri pentru predicile extreme şi care avansare public date pentru venirea sfârşitului lumii, moment declanşator al postului sinucigaş.
De asemenea, cazul a redeschis dezbaterea privind reglementarea cultelor în această ţară majoritar creştină care numără nu mai puţin de 4.000 de "biserici", potrivit datelor oficiale.
Preşedintele William Ruto a creat un grup de lucru însărcinat cu "examinarea cadrului legal care reglementează existenţa organizaţiile religioase". Ministrul de interne din Kenya a anunţat săptămâna trecută că pădurea Shakahola va fi transformată într-un "loc al memoriei".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰