Brazilia, decizie radicală pentru a face față numărului de victime provocate de coronavirus
Brazilia a devenit a doua cea mai afectată țară din lume de pandemia de coronavirus, după Statele Unite ale Americii, depășind Marea Britanie la numărul de victime.
- Brazilia a ajuns la 42.791 de decese provocate de coronavirus.
- Brazilia este a doua cea mai afectată țară de pandemia de coronavirus, după Statele Unite ale Americii.
Brazilia a ajuns la 42.791 de decese provocate de coronavirus, depășind cu peste 1.100 de decese Marea Britanie.
Conform The Sun, autoritățile locale nu mai au unde să îngroape trupurile neînsuflețite ale celor răpuși de coronavirus, astfel că au luat o decizie radicală.
Au început să dezgroape mai multe rămășițe umane, din diferite cimitire, pentru a face loc cadavrelor, rămășițele umane vechi fiind depuse în mai multe depozite.
În ciuda numărului mare de decese și de infectări, 850.796, autoritățile braziliene au decis relaxarea mai multor restricții pentru a menține economia la un nivel rezonabil.
Redeschiderea magazinelor și a centrelor comerciale i-a făcut pe angajații cimitirelor să atragă atenția asupra faptului că "pandemia încă nu a trecut. Redeschiderea magazinelor ne face să fim și mai îngrijorați, mai ales că suntem în vârful valului pandemic și oamenii nu sunt conștienți de acest lucru".
Adenilson Costa, gropar într-un cimitir din Sao Paulo, a precizat că el și colegii lui au ajuns să lucreze atât de intens încât o rudă a lui a fost înmormântată, fără ca el să știe, la câțiva metri de locul în care săpa un alt loc de veci pentru o altă victimă răpusă de coronavirus.
Numărul mare de victime produse de coronavirus i-a făcut pe brazilieni să sape locuri de veci pe plajă în semn de protest față de modul dezastruos în care autoritățile au gestionat pandemia de coronavirus, președintele Jair Bolsonaro fiind acuzat de curând că a comparat coronavirusul cu o "mică răceală".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰