Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Doi ROMÂNI RĂNIŢI în atacul terorist de la Parlamentul Marii Britanii! Cel puţin 5 morţi şi 40 răniţi! VIDEO DIN MOMENTUL ATACULUI

Un atac terorist a fost comis la Londra, în zona Parlamentului. Cinci oameni au murit şi alţi 40 au fost răniţi după ce un individ a spulberat mulţimea de pe Podul Westminster şi a atacat apoi, cu două cuţite, poliţiştii care păzeau Parlamentul. Doi români se află printre răniţi, dar sunt în stare stabilă.

de Redactia Observator

la 23.03.2017 , 04:30

Un atac terorist a fost comis la Londra, în zona Parlamentului. Cinci oameni au murit şi alţi 40 au fost răniţi după ce un individ a spulberat mulţimea de pe Podul Westminster şi a atacat apoi, cu două cuţite, poliţiştii care păzeau Parlamentul. Doi români se află printre răniţi, dar sunt în stare stabilă.

Ce ştim despre atacul terorist de la Londra:

  • atentatul s-a soldat cu 5 morţi şi 40 de răniţi. Printre morţi se află teroristul şi un poliţist
  • printre răniţi sunt şi doi români, un bărbat şi o femeie
  • românul a fost rănit la picior şi e în stare stabilă, iar românca a fost grav rănită
  • atacul a fost comis la ora locală 14.40, adică 16.40, ora României
  • teroristul era la volanul unei maşini 4x4 şi a spulberat pietonii de pe Podul Westminster
  • teroristul şi-a continuat drumul şi a intrat cu maşina în porţile Parlamentului. A coborît şi a atacat poliţiştii, cu două cuţite, fiind împuşcat
Vezi și

GALERIE FOTO: Atac terorist la Parlamentul Marii Britanii. Imagini dramatice

Pe acelaşi subiect

Update ora 23.00: Bilanțul a crescut la cel puțin 5 morți și 40 de dispăruți.

UPDATE 22:10: Parlamentarii şi miniştrii britanici prezenţi la ora atentatului în Palatul Westminster sunt evacuaţi în acest moment. E o procedură standard şi de aceea evacuarea durează foarte mult.

Update ora 21.35: Imagini dramatice de la locul unde au fost răniţi cei doi români, în atacul de la Londra, au fost filmate de un cameraman amator. Vă avertizăm, sunt imagini şocante!

Imaginile, filmate cu telefonul mobil, arată amploarea dezastrului de pe Podul Westminster.

Cel puţin 12 persoane au fost spulberate aici, cu maşina, de către terorist. Printre răniţi sunt şi 2 români, un bărbat şi o femeie.

Update ora 21.00: BREAKING NEWS! Noi informaţii despre românii răniţi în atacul de la Londra. Românii se aflau pe Podul Westminster, unde teroristul a spulberat mulţimea, cu maşina.

Cei doi români sunt un bărbat şi o femeie. Bărbatul a fost rănit la picior, iar starea lui este bună. Informaţiile despre starea de sănătate a româncei sunt neclare, deocamdată.

Update 20.20: BREAKING NEWS: 2 români au fost răniţi în atacul terorist din Londra!

Ministerul român de externe anunţă că 2 români au fost răniţi. Vă prezentăm comunicatul MAE:

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Update ora 20.20: BREAKING NEWS! Informaţii neconfirmate oficial spun că teroristul ar fi clericul radical Abu Izzadeen. Individul, care era suspect de terorism, a vrut să intre în România, în 2015!

Surse neoficiale spun că autorul atacului de la Parlament e Trevor Brooks, cunoscut şi sub numele de Abu Izzadeen. În noiembrie 2015, individul a fost oprit la graniţa cu România. Împreună cu un alt suspect britanic de terorism, voia să intre în ţara noastră, cu un tren internaţional.(UPDATE): Oficialii britanici au dezmințit informația dată de postul Channel 4, că Trevor Brooks ar fi autorul atacului. Individul e încă în închisoare.  Mai multe detalii aici.

Update ora 19.50: Bilanţul victimelor atacului a crescut dramatic! O a patra persoană a decedat, spun autorităţile britanice.

Bilanţul revizuit al atacului terorist din Londra indică cel puţin 4 morţi şi 20 de răniţi!

Update ora 19.50: Poliţia britanică vine cu precizări şi dezminte că, în atac, ar fi vorba despre un al doilea suspect.

Anterior, presa britanică spunea că poliţia caută încă o persoană, în zona din jurul Parlamentului britanic.

Update ora 19.30: BREAKING NEWS! Momentul când poliţia deschide focul asupra teroristului a fost surprins pe VIDEO! (mai jos urmează înregistrarea video)

Videoul a fost urcat pe Twitter, de un cameraman amator. Imaginile surprind momentele de panică, în care zeci de trecători fug, speriaţi, iar după câteva secunde se aud TREI FOCURI DE ARMĂ!

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Update ora 19.25: BREAKING NEWS! Un al doilea suspect de terorism e căutat de poliţiştii britanici.

Poliţia britanică nu exclude varianta ca teroristul să fi fost ajutat de un complice. O amplă operaţiune de căutare a fost declanşată în zona din jurul Parlamentului britanic.

Update ora 19.20: Printre răniţi se află şi trei francezi. Este vorba despre trei adolescenţi, care erau în excursie, la Londra.

Informaţia a fost furnizată presei britanice de profesoara care conducea grupul de elevi francezi, veniţi în excursie.

Elevii erau pe Podul Westminster, când maşina Hyundai, condusă de terorist, s-a năpustit în mulţime. Trei elevi au fost răniţi.

Update ora 19.15: Potrivit Ministerului român de Externe, nu există, deocamdată, informaţii, referitoare la existenţa, printre victime, a unor cetăţeni români.

Vă prezentăm comunicatul MAE:

Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord are în atenţie incidentul produs în apropiere de Podul Westminster din Londra şi a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale pentru obţinerea unor informaţii suplimentare referitoare la circumstanțele producerii acestuia şi a cetăţeniei victimelor.

Potrivit datelor obţinute până în prezent, nu există informații cu privire la existența unor cetăţeni români printre victime.

Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord monitorizează evoluţia situaţiei, menţine legătura cu autoritățile locale, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări.

Update ora 19.10: Presa britanică anunţă un nou bilanţ al atentatului de la Parlamentul din Londra. O a treia persoană a murit.

Bilanţul se ridică astfel la cel puţin 3 morţi şi 12 răniţi. Se pare că a treia persoană este unul dintre poliţiştii răniţi de terorist, cu un cuţit.

De asemenea, Parlamentul britanic a fost evacuat. Decizia a fost luată din precauţie, nu din cauza vreunei noi alerte de securitate.

Update ora 19.00: Premierul Theresa May anunţă că va ţine o şedinţă de urgenţă a responsabililor de securitate ai ţării.

Purtătorul de cuvânt al ambulanţei londoneze precizează că au fost preluaţi 10 răniţi de către salvări. De asemenea, Scotland Yard transmite că 3 poliţişti au fost răniţi în lupta cu teroristul.

Update 18:53: Scotland Yard anunță măsuri deosebite în urma evenimentului și precizează că numeroși polițiști vor fi prezenți în această seară pe străzile orașului. Momentan, autoritățile nu pot confirma sau infirma oficial numărul răniților sau persoanelor decedate în incident.

""Nu putem să confirmăm în acest moment nici un fel de bilanț pentru că ancheta este în curs de desfășurare. Nu cunoaștem motivul pentru care persoana respectivă a recurs la un asemenea gest, însă tratăm evenimentul ca un ATAC TERORIST. Fac un apel la calm și vă informez că importante dispozitive de securitate vor fi trimise pe străzile Londrei în această seara, așa că, dacă vedeți ofițeri pe străzi să nu vă speriați. Facem apel la opinia publică să predea sau să ne trimită orice înregistrare video din cadrul acestui eveniment, iar dacă vedeți ceva suspect, sunați imediat la numărul de urgență și nu încercați să vă implicați în vreun fel. În continuare, zona care a fost delimitată de forțele de ordine va rămâne închisă și interzisă publicului până la alte indicații", a declarat reprezentantul Scottland Yard.

Update ora 18.45: Un nou video dramatic a fost difuzat de presa britanică. Clipul surprinde scenele imediat după ce maşina s-a izbit de porţile Parlamentului.

În imagini se vede maşina cu care teroristul a făcut prăpăd.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Între timp, presa britanică dezvăluie scene teribile de pe Podul Westminster, unde teroristul a spulberat mai mulţi oameni, cu maşina. De teamă să nu cadă victimă, o femeie s-a aruncat de pe pod, în Tamisa. A fost salvată.

Update ora 18.40: Un nou bilanţ al atacului terorist de la Londra, a fost anunţat, în urmă cu puţin timp!

Potrivit presei locale, sunt cel puţin 2 morţi şi 12 răniţi în atentat. Medicii britanici avertizează însă că, şi dintre răniţi, unii sunt în stare foarte gravă, mai ales cei spulberaţi de terorist, pe Podul Westminster.

Update ora 18.30: Presa britanică difuzează imagini cu arma cu care teroristul s-a năpustit asupra poliţiştilor care păzeau Parlamentul britanic.

Mai multe fotografii surprind momentul în care un poliţist ţine piciorul pe cuţitul cu care teroristul i-a atacat şi rănit un coleg.

Poliţistul este chiar lângă trupul teroristului rănit şi ţine arma întinsă către el. Foarte posibil, e chiar poliţistul care l-a neutralizat pe atacator.

Update ora 18.10: Autorităţile britanice confirmă moartea uneia dintre persoanele spulberate cu maşina de terorist. 

Medicii de la Spitalul St. Thomas din Londra spun că persoana decedată e o femeie. De asemenea, alţi răniţi au răni "catastrofale", au anunţat doctorii.

Update ora 18.00: Ziarul Dailymail a făcut o hartă în care descrie modul cum a fost comis atacul terorist. Imaginile de la locul incidentului sunt teribile.

Dailymail a făcut, grafic, traseul teroristului. A venit cu maşina pe Podul Westminster, unde a spulberat mai mulţi pietoni şi un biciclist.

Apoi şi-a continuat drumul, în mare viteză, către clădirea Parlamentului britanic şi s-a izbit de porţi. A coborît şi a atacat cu un cuţit un poliţist, pe care l-a rănit.

Mai mulţi martori au surprins primele momente de după atac, cu răniţii spulberaţi de maşina individului.

Update ora 17.40: Teroristul rănit de poliţişti a fost transportat la un spital din Londra. El a fost transportat sub o pază extrem de severă, spun ziarele britanice.

Update ora 17.35: Imagini teribile au fost filmate de un cameraman amator pe Podul Wetminster, unde atacatorul a spulberat mai mulţi oameni, cu o maşină.

Înregistrarea video surprinde mai mulţi oameni răniţi, care sunt întinşi, pe asfalt.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

De asemenea, fotografii teribile au fost făcute de alţi martori la incidentul sângeros.

Scotland Yard anunţă că tratează incidentul ca un atac terorist.

Update ora 17.20: Potrivit presei, o persoană a murit în atacul terorist. Anterior, bilanţul era de 12 răniţi.

Din informaţiile obţinute de la martori, atacatorul ar fi un bărbat de vârstă mijlocie şi care ar fi originar din Orientul Mijlociu. La volanul unei maşini 4x4, el a spulberat mai mulţi pietoni, pe Podul Westminster, apoi a atacat cu un cuţit un poliţist de la Parlament, pe care l-a rănit. Ceilalţi poliţişti l-au împuşcat.

Update ora 17.15: Presa britanică vine cu noi informaţii şi spune că ar fi vorba despre două incidente. Unul, neconfirmat oficial, s-ar fi consumat pe Podul Westminster, unde o maşină 4x4 ar fi lovit mai mulţi pietoni şi un biciclist. Mai multe persoane ar fi fost rănite.

Un martor a postat o fotografie pe Twitter, de la incidentul de pe Podul Westminster.

Cel de-al doilea incident s-ar fi consumat apoi la poarta Parlamentului, la câteva sute de metri distanţă, unde un individ înarmat cu un cuţit ar fi atacat şi rănit un poliţist. De asemenea, şi el a fost rănit de colegii agentului, care au deschis focul.

Presa britanică spune că, în ambele incidente, ar fi vorba despre acelaşi atacator. Individul a lovit pietonii de pe Podul Westminster, apoi a atacat poliţiştii, la Parlament.

Video: Parlamentul e anunţat de incidentul terorist, iar şedinţa Camerei Comunelor e suspendată:

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Update ora 17.05: Atacul ar fi fost comis în jurul orei 16.35, ora României, ora locală 14.35. Martorii spun că, mai întâi, o maşină a lovit trecătorii aflaţi în zona intrării în clădirea Parlamentului. Cel puţin 5 persoane ar fi fost rănite, spune Dailymail.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Apoi, un individ înarmat cu un cuţit a atacat poliţiştii. Aceştia au deschis focul şi l-au împuşcat. Celălalt suspect, care era în maşină, ar fi încercat să scape, dar, de asemenea, poliţiştii au tras.

Dailymail spune că Premierul Theresa May se afla într-o maşină, în zonă, dar a fost dusă în siguranţă de poliţişti.

Update ora 17.00: Dailymail spune că a fost un atac terorist şi că două persoane au fost implicate. Un individ a atacat poliţia. Un al doilea suspect se afla într-o maşină.

Update ora 16.57: Sky News spune că, potrivit primelor informaţii, un bărbat înarmat cu un cuţit a fost împuşcat, la porţile Parlamentului. Un agent de securitate ar fi deschis focul atunci când bărbatul ataca un poliţist. De asemenea, şi Sky News menţionează că sunt informaţii că incidentul s-ar fi soldat cu 12 răniţi.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Un incident armat a avut loc în faţa clădirii Parlamentului Marii Britanii. Clădirea a fost închisă, spun martorii. Numeroase forţe de ordine au fost mobilizate în zonă.

Potrivit martorilor, citaţi de Reuters, poliţia a deschis focul asupra a doi indivizi care ar fi încercat să pătrundă în clădirea Parlamentului din Londra. Bărbaţii au fost somaţi de mai multe ori, însă nu i-ar fi luat în seamă pe agenţi, care, în cele din urmă, au tras.

Alţi martori spun că a fost vorba doar de un singur individ, care ar fi avut asupra lui un cuţit şi ar fi atacat. Sunt cel puţin 12 răniţi, spune Reuters

Ştire în curs de actualizare...

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Doi ROMÂNI RĂNIŢI în atacul terorist de la Parlamentul Marii Britanii! Cel puţin 5 morţi şi 40 răniţi! VIDEO DIN MOMENTUL ATACULUI