Extern

BREAKING NEWS: ISIS face DECLARAŢII ŞOCANTE! “Sângele trebuie să curgă, ucide necredincioșii”

Publicat pe 03.08.2016 la 16:28 Actualizat pe 03.08.2016 la 16:29

După ce papa Francisc a declarat că deși lumea este în război, acesta nu este unul religios, Statul Islamic a transmis faptul că războiul lor este de natură religioasă, aceasta fiind SINGURA lor motivație. Declarațiile au fost făcute în cel mai recent număr din Dabiq, o revistă de propagandă a Statului Islamic.

După ce papa Francisc a declarat că deși lumea este în război, acesta nu este unul religios, Statul Islamic a transmis faptul că războiul lor este de natură religioasă, aceasta fiind SINGURA lor motivație. Declarațiile au fost făcute în cel mai recent număr din Dabiq, o revistă de propagandă a Statului Islamic.

Jihadiștii îl critică pe papă pentru naivitatea cu care se agață de convingerea că musulmanii doresc pace sau că teroarea musulmană este motivată economic. O altă critică asupra spuselor papei a venit după ce acesta a declarat că islamul autentic, dar și Coranul interpretat corect, se opun oricărui tip de violență.

Conform jihadiștilor, papa continuă să se ascundă în spatele unui văl înșelător de bunăvoință care acoperă intențiile reale ale națiunii musulmane. Papa Francisc ar “lupta împotriva realității”, conform Statului Islamic care apoi îi îndeamnă pe toți musulmanii să considere că ”sabia jihadului” este cea mai mare obligație a unui musulman adevărat. Conform declarației lor, comanda este aceasta: “sângele trebuie să curgă, ucide necredincioșii”.

Chiar și în cauzul în care bombardamentele lor s-ar opri, nu ar mai fi închiși, nici torturați, ei vor continua să urască până când întreaga lume va îmbrățișa islamul, scrie revista de propagandă.

Declarația suveranului pontif care a declanșat acest răspuns este aceasta: “Este un război pe interes, un război pentru bani. Un război pentru resurse naturale, cât și pentru stăpânirea popoarelor. Fiecare religie vrea pace”.

În articolul

BREAKING NEWS: ISIS face DECLARAŢII ŞOCANTE! “Sângele trebuie să curgă, ucide necredincioșii”

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

urmează pe observator

Extern • ieri la 23:30

Casa de modă Dior și-a prezentat ultima colecție într-un mod extravagant

  • Dior și-a prezentat ultima colecție sub forma unui scurtmetraj.
Extern • ieri la 23:26

Numărul atacurilor armate produse în SUA crește într-un mod alarmant

  • Mai mulți copii au murit în urma atacurilor armate produse în Statele Unite ale Americii.
Extern • ieri la 23:16

36 de turiști străini, depistați cu noul coronavirus la intrarea în Grecia

  • Grecia a ajuns la 3.562 de infectări cu noul coronavirus.
  • 20 dintre cei 36 de turiști infectați sunt sârbi.
Vezi toate știrile noi

Citește și

10.000 de morți din cauza coronavirusului, în România, la 1 octombrie. Experții, previziuni sumbre: ”Rata de dublare se va accelera înfiorător!”pe a1.ro
Toate calculele, date peste cap! Când ar fi apărut, de fapt, COVID-19 în România?! Ce crede minstrul Sănătății despre noua ipotezăpe a1.ro
Cheloo îl atacă dur pe Raed Arafat: „O să cred în virusul vedetă doar în momentul în care morții vor fi adunați din șanțuri”pe spynews.ro
Cât timp vom mai purta masca de protecție! Anunțul lui Ludovic Orbanpe spynews.ro
Operaţiile estetice au transformat-o în şomeră de lux. Drama trăită de o femeie, care a cheltuit zeci de mii de euro pentru a-şi schimba înfăţişareape antenasport.ro
O profesoară a fost concediată după ce a făcut un gest revoltător faţă de un copil de un an. Reacţia incredibilă a mamei acestuiape antenasport.ro
15 Dayspe antenaplay.ro
Daniela Crudu este istorie! Mihai Costea, într-o nouă relație cu o altă bombă sexy din lumea mondenă!pe antenastars.ro
Are sau nu are coronavirus? Horia Moculescu, primele declarații după ce a fost testat: „Am avut toate simptomele specifice”pe antenastars.ro
17 artiști care au pretenții exagerate de la staff-ul lorpe zutv.ro
Uite ce artiști au fugit din țara lor pentru o carieră de succes!pe zutv.ro
10 lucruri pe care nu le vedem în filme despre Batmanpe tvhappy.ro
Atenție mare la acest lapte din comerț! Vă poate contamina cu o infecție super rezistentă la antibioticepe antena3.ro
De nerecunoscut! Cum arăta Rareș Bogdan la 30 de ani și ce facultate a absolvit acesta, de faptpe antena3.ro
Cat costa taxa pod de la Ruse. Pretul este diferit la intrarea din Bulgaria, fata de iesirea spre Romaniape cars.ro
Bani mai puțini la factura Digi RCS RDS. Veste de ultimă oră pentru clienții din Româniape playtech.ro
Armata suferă prima pierdere: restaurantul CCA, răpus de Covidpe jurnalul.ro
Noi calcule pentru majorarea pensiilor și alocațiilor. „Resursele financiare sunt limitate și aceste resurse financiare trebuie utilizate cu foarte multă atenție”pe jurnalul.ro

Anunțuri Lajumate.ro

Masina de spalat Miele Softronic star

  • Electrocasnice Timisoara Timis

Apartament 2 camere 50mp zona Sub Cetate

  • Apartamente de vanzare Floresti Cluj

Masinuta electrica pentru copii Ford Ranger 4x4 cu LCD Video

  • Plimbare Joaca Buzau Buzau
Vezi Anunțuri