Observator » Ştiri externe » Bruxelles, capitala acrobației pe sârmă

Bruxelles, capitala acrobației pe sârmă

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 27.04.2014, 08:27 | Modificat la 27.04.2014, 11:53

Un canal din Bruxelles a găzduit cea mai mare adunare de acrobaţi pe sârmă din lume. 45 de practicanţi ai mersului pe sârmă, de la profesionişti la simpli amatori, şi-au demonstrat abilitatea pe cablurile întinse la 8 şi 14 metri înălţime.

 Unii din participanţi erau profesori la Şcoala de Circ, o instituţie foarte serioasă din capitala belgiană, iar ceilalţi - studenţii lor. Pentru câţiva dintre aceştia a fost vorba de un adevărat examen: prima lor tentativă de mers pe sârmă în aer liber.

Totul a mers bine şi niciun acrobat nu a ajuns în apă, ceea ce i-a dezamăgit, poate, pe unii spectatori.