Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bulgaria trece la moneda euro din 2024, fără o perioadă de tranziţie. În ce stadiu este România

Bulgaria şi-a reconfirmat intenţia de a adopta moneda euro la începutul anului 2024, iar acum lucrurile par tot mai clare că procesul va avea loc fără o perioadă de tranziţie, iar data adoptării monedei europene va coincide cu introducerea ei ca monedă oficială de plată.

de Cornel Preda

la 06.07.2021 , 12:36

Monede euro pictate cu steagul Bulgariei Bulgaria trece la moneda euro din 2024, fără o perioadă de tranziţie - Shutterstock

Lipsa perioadei de tranziţie reiese din sumarul Planului Naţional pentru Introducerea Euro în Bulgaria, care a fost adoptat la o şedinţă a Consiliului de Coordonare pentru Pregătirea Republicii Bulgaria pentru zona euro, scrie Novinite.com. Documentul este extrem de important pentru că descrie principiile, cadrul instituţional şi legal pentru adoptarea euro, precum şi principalele activităţi pentru introducerea unei singure monede de schimb.

Data indicată pentru intrarea în zona euro este menţiuntă la 1 ianuarie 2024. Conversia va fi făcută prin aplicarea unei rate de schimb fixe şi irevocabile între euro şi leva. După introducerea euro, timp de o lună ambele monede vor putea fi folosite.

Draftul Planului Naţional va fi publicat pentru dezbaterea publică înainte să fie înaintat Consiliului Miniştrilor. Documentul specifică toate activităţile şi măsurile operaţionale pe care participanţii la pregătirile pentru introducerea euro - cetăţeni, sector public şi sector privat - trebuie să le ia ca parte a procesului de adoptare a monedei unice europene. De asemenea sunt stipulate regulile pentru recalcularea preţurilor şi modalităţile în care se vor transforma depozitele şi împrumuturile din Leva.

Articolul continuă după reclamă

Când va adopta România moneda euro

Pe acelaşi subiect

La finalul anului trecut, România dădea semne că se îndepărtează de aderarea la moneda unică şi că va fi astfel ultima ţară din Uniune care să treacă la euro. Din păcate, nu am întrunit decât una dintre cele cinci condiţii stabilite pentru a înlocui leul cu euro. Iar asta ne va afecta enorm, dacă leul va continua să se deprecieze faţă de euro. Analiştii economici spuneau că nici nu se pune problema să trecem la noua monedă în următorii 8 ani.

În februarie 2021, Florin Cîţu spunea că procesul de aderare la moneda euro a fost întârziat de criza generată de pandemia de coronavirus. Premierul spunea la vremea respectivă că România ar putea adera la euro abia în 2027 sau 2028.

"Parcursul pentru euro a fost putin intarziat de aceasta criza din 2020. Este nevoie de convergenta reala. Vom recupera in perioada 2021 - 2024, dar trebuie sa fim constienti ca aceasta aderare la zona euro va fi dupa 2024. Obiectivul de aderare la zona euro nu este doar un obiectiv, este si o obligatie a Romaniei de a adera la zona euro prin tratatul pe care l-am semnat. Romania trebuie sa adere la zona euro", a declara Florin Cîţu.

Cornel Preda Like

Cornel și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism încă din anii gimnaziali, când se trezea la 5 dimineața și mergea la chioșcul de ziare pentru a face „revista presei”.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Bulgaria trece la moneda euro din 2024, fără o perioadă de tranziţie. În ce stadiu este România