Foto Câini albaștri fotografiați lângă o fostă uzină chimică sovietică, lăsată în paragină
Mai mulți câini de culoare albastră au fost fotografiați în apropierea unui fost combinat sovietic din regiunea rusească Nijni Novgorod. Cel mai probabil patrupezii au intrat în contact cu substanțe chimice din uzina ce a fost lăsată în paragină de mai bine de șapte ani.
- În mod bizar, la o primă inspecție vizuală, câinii albaștri nu păreau a prezenta probleme de sănătate
- Cu toate acestea, oficialii din regiune vor să afle ce s-a întâmplat
La scurt timp după ce imaginile au apărut în spațiul public, autoritățile locale s-au îndreptat către fosta uzină pentru a controla neobișnuiții căței.
Momentan se se știe cu exactitate ce anume au ingerat patrupedele sau în ce formă au intrat în contact cu substanțele chimice, însă cert este că fostul combinat producea plexiglas și acid cianhidric.
Directorul responsabil de procedura de faliment a uzinei, Andrey Mislivets, a negat autenticitatea imaginilor, fiind de părere că totul este o glumă, scrie Daily Mail.
Căței albaștri în Rusia: "Sigur au găsit ei ceva"
Bărbatul nu a exclus însă posibilitatea că patrupedele să fi găsit puțin sulfat de cupru, cunoscut sub numele de piatră vânătă, o substanță de culoare albastră care poate produce inflamație.
"S-a mai întâmplat ceva similar anii trecuți, când câinii fără adăpost aveau culori neobișnuite. Sigur au găsit ei ceva. Nu îi controleză nimeni", a declarat Mislivets.
Autoritățile locale au cerut permisiunea de a intra în fostul combinat sovietiv, acum proprietate privată, pentru a captura câinii și a face investigații.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰