Câţi moldoveni vor unirea cu România. Fost ministru al Apărării de la Chişinău: Dacă nu ne unim peste 15 ani R. Moldova trebuie dusă la azilul de batrân
Anatol Şalaru, fost ministru al Apărării în Republica Moldova, a declarat că unica soluţie pe care o au astăzi moldovenii este ca teritoriul românesc de peste Prut să se unească cu România. Fostul oficial susţine că procentul unioniştilor din Republica Moldova a crescut, astfel că, dacă cu câţiva ani în urmă era 4% sau 5% pentru unire, acum minimum 40% sunt pentru unirea cu România.
"Unica soluţie pe care noi o avem astăzi şi cred că şi Europa e timpul să înţeleagă că teritoriul românesc de peste Prut trebuie să se unească cu România, fiindcă altă soluţie nu există. Ori, peste 10 sau 15 ani Republica Moldova trebuie dusă la azilul de batrâni, fiindcă nu va mai avea cine să lucreze să plătească impozite. Tineretul pleacă, eu cunosc situaţia dintr-un partid politic pe care l-am condus, la Organizaţia de Tineret veneau la şedinţe 300 sau 400 de tineri. Acum, 90% din ei au plecat din ţară", a spus Şalaru, citat de news.ro.
"Republica Moldova, din cauza cochetării între Est şi Vest, cu fundul în două luntri, să fim buni şi cu ruşii şi cu Europa. Şi acum, actuala conducere, unii vin la Bucureşti, cer ajutoare, cer lemn de foc, cer gaz, cer păcură, după aia merg la Berlin şi se plâng că România numai vorbeşte şi nu ne ajută", a mai comentat el.
Fost ministru al Apărării în Republica Moldova: Unica soluție este unirea cu România
Fostul ministru a precizat că ”România este principala ţară care a ajutat Republica Moldova”.
"Cetăţenii de acolo ştiu acest lucru, ştiu, procentul unioniştilor a crescut în proporţie geometrică, cu câţiva ani în urmă era 4% sau 5% pentru unire, acum minimum 40% sunt pentru unire cu România. Oamenii, inclusiv şi ruşii văd unica soluţie prin unirea cu România", a spus Anatol Şalaru.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰