Antena Meniu Search
x

"Caz istoric" în Germania. Pedeapsa primită de femeia care a făcut găuri în prezervativele iubitului

O femeie din Germania a fost condamnată la șase luni de închisoare, fiind acuzată de agresiune sexuală, după ce a făcut găuri, în mod intenționat, în prezervativele iubitului său, fără ca acesta să știe, potrivit DW. Un judector a declarat că acest caz neobișnuit "va intra în cărțile de istorie".

de Redactia Observator

la 06.05.2022, 14:55

Imagine ilustrativă
Imagine ilustrativă - Shutterstock

Cei doi aveau o relație sexuală ocazională și se întâlneau de la începutul anului 2021, relatează presa germană. Dar instanța din Bielefeld a stabilit că femeia s-a îndrăgostit de bărbatul în vârstă de 42 de ani, însă sentimentele nu au fost reciproce. 

Astfel, femeia de 39 de ani a decis să facă găuri în prezervativele partenerului său, fără ca acesta să știe, pentru a rămâne însărcinată. În cele din urmă, individa și-a mărturisit fapta printr-un mesaj trimis pe WhatsApp. Bărbatul a depus plângere împotriva ei, iar femeia a recunoscut că a încercat să-și manipuleze partenerul. 

„Astăzi am scris istorie”, a declarat judecătorul Astrid Salewski. După ce a investigat mai întâi dacă infracțiunea a constituit un viol, magistratul a decis să o condamne pentru agresiune sexuală.

Infracțiunea de care se face vinovată este cunoscută sub numele de „stealthing” și înseamnă că prezervativul a fost îndepărtat fără consimțământ, expunând astfel victima la sarcini nedorite sau boli cu transmitere sexuală, faptă comisă, de regulă, de bărbați.

"Această faptă se aplică și în acest caz. Prezervativele au fost sabotate fără consimțământul bărbatului", a explicat Salewski. "Nu" înseamnă "nu" și aici”, a adăugat ea.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri externe » "Caz istoric" în Germania. Pedeapsa primită de femeia care a făcut găuri în prezervativele iubitului