Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Terifiant! Un bărbat, bătut cu bestialitate chiar de ziua lui, este lăsat să agonizeze pe holul unui spital, medicii și asistentele ignorându-l zeci de minute. Imagini greu de urmărit

Imagini terifiante au fost surprinse pe holul unui spital, un bărbat, bătut cu bestialitate de ziua lui, fiind lăsat să agonizeze, fără ca medicii să intervină.

de Redactia Observator

la 22.11.2017 , 23:55

Imagini terifiante au fost surprinse pe holul unui spital din Rusia, unde un bărbat, bătut cu bestialitate chiar de ziua lui, este lăsat să agonizeze, fără ca medicii să intervină zeci de minute.

În imaginile publicate, miercuri, de presa rusă și preluate de liveleak.com se vede cum un bărbat se prăbușește pe holul unui spital din orașul Smolensk, el fiind plin de sânge și în evidentă stare de suferință.

Potrivit site-ului Readovka, bărbatul își aniversa împlinirea a 47 de ani, într-un bar din oraș, în momentul în care a intrat în conflict cu mai mulți indivizi. Acesta a fost lovit cu un box de alamă (brass knuckles) la cap, fiind transportat rapid la spital, unde a ajuns în jurul orei 23.00. 

Articolul continuă după reclamă

Imaginile surprinse în înregistrarea video sunt de la ora 04.20, deci la câteva ore după internare. Se pare că acesta a vrut să iasă din salon și a căzut imediat, însă niciun cadru medical nu a intervenit. Bărbatul este lăsat să zacă pe jos și, după câteva încercări de a se ridica, el cade și se lovește cu capul de podeaua de gresie. Bărbatul rămâne inert pe jos, cu picioarele zvâcnind necontrolat și abia atunci se apropie un medic care îl împinge și încearcă să vadă dacă are reacție. Apoi, ajutat de două asistente, medicul îl târâie pe bărbat pe jos, lăsând în urmă o dâră de sânge, de la rana de la cap. Însă, cadrele medicale renunță la încercarea de a-l duce în salon, bărbatul fiind lăsat să agonizeze alte zeci de minute.

Pe acelaşi subiect

Incidentul s-a petrecut în luna iunie a acestui an, însă imaginile au apărut abia miercuri. 

Rudele bărbatului au declarat, pentru presa locală, că acesta a stat în comă 11 zile, după care a murit.

Acum, medicii susțin că i-au acordat ajutor victimei imediat, dar că acesta era beat și s-a comportat urât cu personalul medical.

O investigație a fost demarată de către spitalul din Smolensk, care se pare că aparținea de Crucea Roșie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » Terifiant! Un bărbat, bătut cu bestialitate chiar de ziua lui, este lăsat să agonizeze pe holul unui spital, medicii și asistentele ignorându-l zeci de minute. Imagini greu de urmărit