Antena Meniu Search
x

Cel mai mare port din Chile, ameninţat de un uriaş incendiu

Starea de urgenţă rămâne în vigoare în marele port Valparaiso din Chile, ameninţat de un uriaş incendiu de pădure. Aproape 7000 de oameni au fost evacuaţi deoarece flăcările le ajunseseră, aproape, în pragul caselor

Vezi și

Starea de urgenţă rămâne în vigoare în marele port Valparaiso din Chile, ameninţat de un uriaş incendiu de pădure. Aproape 7000 de oameni au fost evacuaţi deoarece flăcările le ajunseseră, aproape, în pragul caselor

Pompierii au reuşit să oprească înaintarea focului, dar avertizează că incendiul nu este, încă, sub control. 

Locuitorii cartierelor periferice din Valparaiso şi-au părăsit casele în miez de noapte, în timp ce pompierii se străduiau să ţină flăcările la distanţă. Sub vântul care trimitea scântei şi cenuşă în toate direcţiile, oamenii au luat cu ei cât au putut să care, deoarece nimeni nu-i putea asigura că-şi vor mai revedea casele întregi. 

Localnicii nu aveau, însă, cum să uite că, anul trecut, tot lângă Valparaiso, 13 persoane şi-au pierdut viaţa într-un incendiu similar, deoarece au refuzat să plece din case. Acum, autorităţile doresc să evite cu orice preţ o nouă tragedie. Incendiile de pădure sunt un fenomen obişnuit în Chile în luna martie. Pompierii s-au luptat cu focul toată săptămâna trecută, în diferite puncte din sudul ţării.

A fost o noapte tragică la Santa Juana, cu mai multe case care au ars şi oameni, mai ales în vârstă, care au fost evacuaţi din case chiar şi cu căruţele, deoarece accesul spre unele locuri este foarte dificil.

Până acum, incendiul de lângă Valparaiso a făcut, indirect, o singură victimă, o femeie răpusă de un atac cardiac. Peste 20 de persoane sunt rănite, inclusiv cinci pompieri care au suferit arsuri grave, fără ca vieţile să le fie în pericol. Sute de oameni continuă lupta cu focul deoarece, deşi acum pare mai potolit, seceta şi vântul pot, oricând, să-i dea noi forţe.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Stiri externe » Cel mai mare port din Chile, ameninţat de un uriaş incendiu