Cel mai scump apartament din istorie. Cât a plătit un miliardar pentru o locuinţă pe 5 etaje

Rinat Ahmetov, cel mai bogat ucrainean, a plătit o sumă exorbitantă pentru a cumpăra un apartament uriaş în cel mai nou complex rezidenţial din Monaco.

de Redactia Observator

la 21.04.2026 , 15:39

Cel mai scump apartament din istorie. Cât a plătit un miliardar pentru o locuinţă pe 5 etaje - Cel mai scump apartament din istorie. Cât a plătit un miliardar pentru o locuinţă pe 5 etaje - Profimedia

Potrivit Bloomberg, Ahmetov a cumpărat un apartament care se întinde pe 5 etaje şi plătit nu mai puţin de 471 de milioane de euro. Această afacere este considerată a fi cea mai mare tranzacţie imobiliară din istorie.

Apartamentul care se întinde pe 2.500 de metri pătrați

Apartamentul uriaş are 21 de camere şi este situat pe malul mării, în cartierul Mareterra din Monaco. Noul punct de atracţie al principatului, "cartierul bogaţilor", a fost inaugurat chiar de prinţul Albert al II-lea în 2024, iar acolo locuiesc doar cei mai înstăriţi oameni din lume.

Articolul continuă după reclamă

Apartamentul care se întinde pe 2.500 de metri pătrați, fără a lua în calcul balcoanele şi terasele cu vedere către Mediterana, a fost achiziţionat prin una dintre companiile controlate de Rinat Ahmetov. Jurnaliştii de Bloomberg au încercat să afle mai multe detalii despre achiziţii, dar reprezentanţii companiei nu au dorit să ofere informaţii suplimentare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că Ilie Bolojan va rămâne premierul României?
Observator » Ştiri externe » Cel mai scump apartament din istorie. Cât a plătit un miliardar pentru o locuinţă pe 5 etaje