Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Cer permisiunea pentru lansare / Dumnezeu să vă ajute". Putin a inaugurat din birou "Marele Inel de metrou" din Moscova

Vladimir Putin a dat miercuri startul traficului pe noua linie Marele Inel (BKL) a metroului din Moscova, dar a făcut-o prin intermediul unei legături video. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a participat, în schimb, personal la ceremonia de la staţia Sokolniki, relatează agenţia TASS.

de Redactia Observator

la 01.03.2023 , 14:40

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului fusese întrebat în urmă cu câteva zile dacă Vladimir Putin va veni la inaugurarea noii linii de metrou, dar Dmitri Peskov a fost evaziv şi le-a spus jurnaliştilor că le va anunţa în timp util programul preşedintelui. 

Miercuri, aflat în staţia de metrou Sokolniki, primarul Moscovei i-a cerut lui Putin, care se afla în birou, să se semneze pe harta metroului care arată circuitul noii linii. Preşedintele a răspuns: "Cu plăcere" şi şi-a lăsat semnătura mare pe hartă, făcută cu un marker albastru şi arătând apoi rezultatul în faţa camerei de filmat.

"Vă cer permisiunea pentru lansarea Marelui Inel de metrou", a continuat primarul. "Care credeţi că va fi răspunsul?" - a întrebat Putin cu un zâmbet, apoi a dat comanda: "Permisiune acordată. Dumnezeu să vă ajute"! "Să mergem, băieţi!" - i-a îndemnat Sobianin pe lucrătorii de la metrou de care era înconjurat.

Vezi și

Putin a inaugurat o linie de metrou din birou

Prin acţiunea de miercuri au fost puse în funcţiune ultimele nouă staţii ale noului inel de metrou din capitala rusă, edilii sperând că vor îmbunătăţi serviciile de transport pentru 34 de districte din Moscova, cu o populaţie de 3,3 milioane de locuitori, şi că vor reduce încărcarea pe alte linii de metrou.

Noua linie de metrou are 70 de kilometri şi 31 de staţii şi a fost cel mai mare proiect de construcţie de metrou din Rusia şi unul dintre cele mai mari din lume din ultimele decenii, notează TASS. Primele cinci staţii ale liniei au fost inaugurate în 2018. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » "Cer permisiunea pentru lansare / Dumnezeu să vă ajute". Putin a inaugurat din birou "Marele Inel de metrou" din Moscova