Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cine este Roman Protasevici, jurnalistul capturat în Belarus după deturnarea unui avion comercial

Roman Protasevici, în vârstă de 26 de ani, este un disident exilat care a atras un lider autoritar într-o mutare ce a indignat toate guvernele occidentale. Pare un scenariu de film: un zbor comercial RyanAir în care se afla bărbatul a fost interceptat de un MiG-29 şi deturnat din drumul spre Lituania, la ordinul preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.

de Cornel Preda

la 24.05.2021 , 12:05

Jurnalist şi activist, Roman Protaşevici, in timpul unui miting la Gdansk Jurnalist şi activist, Roman Protasevici a creat Nexta, o platformă cu 1.7 milioane de urmăritori - Profimedia Images

Situaţia este însă cât se poate de reală. Numele protagonistului este Roman Protasevici, iar duminică a atras atenţia lumii întregi după ce a fost oprit cu mari eforturi. În vârstă de 26 de ani, Protasevici călătorea cu un zbor comercial de la Atena la Vilnius, în Lituania, când avionul a fost deviat la Minsk, capitala Belarusului, unde liderul opoziţiei din noua generaţie a intrat în custodia autorităţilor. Tactica, larg criticată, este ultima încercare a liderului Aleksandr Lukaşenko pentru a-i închide gura lui Protasevici, scrie New York Times.

De ce vrea guvernul să îl reducă la tăcere pe Protasevici?

Există foarte puţine surse independente de ştiri în Belarus, unde majoritatea canalelor media au fost forţate să se închidă după protestele cu privire la alegerile prezidenţiale din 2020. Protasevici este cofondator și fost editor la canalul NEXTA pe platforma Telegram, care a devenit popular în rândul opozanților lui Lukașenko care au distribuit informații și au organizat demonstrații împotriva guvernului.

Articolul continuă după reclamă

În 2019, Roman Protasevici a fugit din țară de teamă că va fi arestat. Dar a continuat să lupte împotriva regimului Lukașenko în timpul, din Lituania, într-atât de mult încât în noiembrie a fost acuzat că instigă la ură socială și tulburarea liniștii publice. 

Pe acelaşi subiect

Ultimele mesaje ale lui Protasevici către prieteni spun că a simţit că este urmărit la Atena. "Când a auzit anunţul pilotului de avion, Protasevici a început să tremure şi a spus: mi-a fost semnată sentinţa. Voi fi omorât", a dezvăluit un martor, conform unei publicaţii din Lituania.

Acuzat de terorism

Ca adolescent, Protasevici a devenit disident, intrând în atenția autorităților. A fost exmatriculat de la o prestigioasă școală pentru că a participat la o acțiune de protest în 2011 și ulterior a fost dat afară din programul de jurnalism de la Universitatea de Stat din Minsk.

În martie 2019 era fotograf la Euroradio.fm și a lucrat inclusiv la filiala bielorusă a Radio Europa Liberă. Ulterior s-a mutat în Polonia, iar pe 22 ianuarie 2020 a cerut azil politic acolo. În 2020 a condus canalul Nexta pe Telegram alături de Sciapan Pucila. În august 2020, după ce autoritățile din Belarus au încercat să dezactiveze accesul la internet în timpul alegerilor prezidenția, Nexta a devenit principala sursă de informare despre protestele față de alegerile fraudate. Canalul ajunsese la aproape 800.000 de abonați în doar o săptămână. 

În septembrie 2020, Protasevici a părăsit Nexta. Pe 5 noiembrie 2020, el și Pucila au fost acuzați de organizarea revoltelor de masă care încalcă ordinea publică. Pe 19 noiembrie 2020, KGB-ul belarus i-a pus pe lista teroriștilor.

Acum oponentul regimului Lukaşenko riscă pedeapsa cu moartea sau cel puţin 15 ani de închisoare.

Cornel Preda Like

Cornel și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism încă din anii gimnaziali, când se trezea la 5 dimineața și mergea la chioșcul de ziare pentru a face „revista presei”.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Cine este Roman Protasevici, jurnalistul capturat în Belarus după deturnarea unui avion comercial