Video Compania Boeing, nu demult mândria aviației americane, este măcinată de probleme. Piloții se tem că urmează o tragedie
Se anunţă dezastre în aer în Statele Unite, avertizează piloţii. Sindicatul lor anunţă public că operaţiunile de întreţinere sunt făcute superficial, iar problemele tehnice se înmulţesc. Nu se mai pune problema dacă, ci când va apărea o tragedie de proporţii, spun ei.
Un avion căruia îi cade o roată la decolare, un ciocan uitat într-o anvelopă, maşini aeroportuare parcate în zone interzise. Pe scurt, nicio zi fără haos, se plâng comandaţii de aeronave din Statele Unite.
Compania Boeing, pe vremuri simbolul aviației americane, măcinată de probleme
Standardele joase de siguranţă au ajuns în atenţia lumii întregi după ce uşa unei Boeing 737 de la Alaska Airlines a căzut în timpul zborului. Foşti angajaţi ai companiei au depus astăzi mărturie în faţa procurorilor americani şi au spus clar - compania a făcut rabat de la mai multe elemente de securitate, iar fiecare zbor a ajuns ruletă rusească.
- Ed Pierson, fost Senior Manager Boeing: Fiecare persoană care se îmbarcă la bordul unui avion Boeing se supune unui risc. Autorităţile guvernamentale au ignorat problemele de fabricare ale Boeing până la incidentul Alaska. Pasagerii nu trebuie să recurgă la avertizori de integritate ca să afle adevărul!
- Carcasa motorului unui avion Boeing 737 s-a desprins la scurt timp după decolare, în Statele Unite
- Panică la Londra, după ce un avion Boeing s-a ciocnit cu un Airbus pe aeroportul Heathrow
- Conducerea Boeing, înlocuită în urma scandalurilor legate de siguranţa avioanelor 737 Max. Ce au cerut mai multe...
- Un nou zbor al groazei în SUA. O aeronavă Boeing a pierdut o bucată de fuzelaj în timpul zborului
- Scandalul Boeing. O stewardesă a apăsat din greşeală pe un buton care a împins scaunul pilotului în maneta de...
- Un fost angajat Boeing, care a dezvăluit nereguli grave la avioane, a fost găsit mort în SUA
Cazul a revoltat o lume întreagă. Aeronava a rămas fără o parte din fuzelaj la 5.000 de metri altitudine. Uşa de 25 de kilograme a fost găsită, ulterior, în curtea unui profesor din Portland.
- Pasager: La început am crezut că este doar fereastra, dar era întreg panoul. Era un copil care stătea în acel rând. Centura de siguranţă i-a salvat viaţa. Nu avea o bluză pe el, pentru că i-a smuls-o presiunea.
După incident, directorul executiv al Boeing, Dave Calhoun, a promis că se va alătura investigaţiei începute de Autoritatea Aeronautică. Ulterior, a anunţat că va demisiona la sfârşitul anului.
Problemele de siguranţă s-au ţinut lanţ de companiile aeriene din Statele Unite
Carcasa unui motor s-a rupt în timpul decolării, acum o săptămână. Şeful sindicatului piloţilor avertizează - este doar o chestiune de timp până când vom asista la o tragedie.
- Dennis Tajer, pilot: Linia dintre eroare şi incident devine din ce în ce mai subţire. Au început să se împuţineze uneltele pe care le avem ca să oprim şi prevenim erorile: personalul, procedurile şi disciplina.
În Statele Unite au avut loc 8 incidente aviatice majore în 3 luni. 14 oameni au murit şi 54 au fost răniţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰