Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Momentul în care roata unui Boeing 777 se desprinde şi cade în zbor, după decolare. Pagubele produse la sol

Un avion cu pasageri a pierdut un cauciuc la decolare. Anvelopa a ajuns într-o parcare a aeroportului și a avariat mai multe maşini. Incidentul a avut loc în California, SUA.

de Redactia Observator

la 08.03.2024 , 10:43

Un avion de linie al companiei United Airlines cu destinația Japonia a aterizat în siguranță la Los Angeles, joi, după ce a pierdut o anvelopă în timp ce decola din San Francisco, potrivit Sky News. O înregistrare video postată online arată că una dintre roţile trenului de aterizare cade la câteva secunde după ce avionul a părăsit solul. Pneul a sărit şi a ajuns într-o parcare a aeroportului, avariand mai multe maşini, dar fără a face victime, a informat postul local de televiziune KRON4.

Pe aeroportul din Los Angeles au fost mobilizate numeroase mașini de pompieri. Avionul Boeing 777, cu 235 de pasageri și 14 membri ai echipajului, a aterizat în siguranță.

Compania United Airlines a transmis că avionul, construit în 2002, a fost proiectat să aterizeze în siguranță cu anvelopele lipsă sau deteriorate. Avioanele Boeing 777 au șase anvelope pe fiecare dintre cele două trenuri de aterizare principale.

Vezi și

La decolare, resturile de la anvelopa avionului au căzut într-o parcare de pe aeroportul internațional San Francisco. Nu au fost persoane rănite, dar mai multe maşini au fost grav avariate. Administrația Federală a Aviației a demarat o anchetă.

Pe acelaşi subiect

Şir de incidente pentru Boeing

Această aterizare de urgenţă intervine la două luni după un incident care a implicat un alt model de la producătorul american de avioane. La începutul lui ianuarie, uşa din partea stângă a unui avion Boeing 737 MAX 9 al companiei Alaska Airlines s-a detaşat în plin zbor, provocând depresurizarea aparatului.

Au fost deschise anchete de către autorităţile americane responsabile cu securitatea aviaţiei, iar un raport al unei comisii independente desemnate de Autoritatea americană a aviaţiei civile (FAA) a evidenţiat în special deficienţe în sistemele de siguranţă ale producătorului. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi deschis copilului vostru un cont de economii?
Observator » Ştiri externe » Momentul în care roata unui Boeing 777 se desprinde şi cade în zbor, după decolare. Pagubele produse la sol