Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Conclavul pentru alegerea noului Papă începe miercuri. Cardinalii discută prioritățile Bisericii

La Vatican, se fac ultimele pregătiri pentru Conclavul Cardinalilor, acolo unde va fi ales noul Suveran Pontif. 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume asteaptă acum să afle cine va fi urmasul Papei Francisc. Conclavul este programat să înceapă miercurea viitoare, pe 7 mai si ar putea dura cateva zile.

de Redactia Observator

la 03.05.2025 , 14:09

Căutarea unui succesor al Papei Francisc continuă la Vatican, unde cardinalii au început sâmbătă a noua zi de "congregaţii generale", întâlnirile cu uşile închise premergătoare conclavului care începe miercuri.

O parte dintre cardinali au sosit pe jos în Sala Paul al VI-lea din Vatican cu puţin înainte de ora 9.00 pentru a participa la aceste reuniuni, în care alegători şi nealegători discută despre priorităţile Bisericii. Vineri, peste 180 de cardinali au fost prezenţi la aceste reuniuni de dimineaţă, inclusiv peste 120 de electori cu vârste sub 80 de ani.

Pompierii au instalat deja pe Capela Sixtină de la Vatican coşul de fum care, conform tradiţiei de 2000 de ani, îi va anunţa pe credincioşi dacă un cardinal a primit sau nu voturile necesare în timpul conclavului.

Articolul continuă după reclamă

Mulţi se aşteaptă ca conclavul să fie scurt, dar durata reuniunii este în mod evident necunoscută: "Nu ştim, aşteptăm ca Domnul să ne spună", a declarat jurnaliştilor la sosirea sa arhiepiscopul de Singapore, William Seng Chye Goh, considerat drept conservator.

Cât despre o alegere în linie cu Papa Francisc, un reformator cu un cuvânt clar, "recunoaştem ceea ce a făcut, dar niciun papă nu este perfect, nimeni nu poate face totul". "Vom găsi persoana potrivită pentru a-i succeda la Bazilica Sfântul Petru în fruntea unei Biserici cu aproximativ 1,4 miliarde de catolici în întreaga lume", a adăugat el.

La Vatican, cardinalii îşi încep cea de-a 9-a reuniune pregătitoare

Arhiepiscopul de Alger, Jean-Paul Vesco, catalogat drept progresist, a declarat că "speră profund" într-un viitor papă în continuitatea lui Francisc, care "a fost ca tatăl fiului risipitor care îşi deschide larg braţele şi inima, asta aşteptăm de la un Sfânt Părinte".

Dar înainte de acest vot istoric, "nu ne simţim pregătiţi, desigur că nu", a adăugat el, explicând: "trebuie să-l descoperim pe cel pe care Domnul l-a ales deja. Am fi avut nevoie de mult mai mult timp pentru a ne ruga împreună, dar sunt sigur că, la momentul potrivit, vom fi pregătiţi şi vom da Bisericii pe papa pe care Domnul l-a dorit".

Cu câteva ore înainte de începerea întâlnirilor, preşedintele american Donald Trump a postat pe reţeaua sa de socializare un portret al său, generat probabil de inteligenţa artificială, care îl arată îmbrăcat în veşminte papale.

133 de cardinali vor alege noul Papă, iar toate buletinele de vot vor fi arse. Vor fi patru runde de vot in fiecare zi: doua dimineata si doua seara, pana cand unul dintre cardinali va primi cel putin două treimi din voturi. În acel moment, vom vedea fum alb la Vatican si vom afla cine va fi urmasul Papei Fracisc.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Ştiri externe » Conclavul pentru alegerea noului Papă începe miercuri. Cardinalii discută prioritățile Bisericii