Antena Meniu Search
x

COREEA de NORD în SĂRBĂTOARE: 70 de ani de la crearea partidului comunist

Coreea de Nord sărbătoreşte 70 de ani de la crearea partidului comunist, unicul din ţară

Vezi și

Coreea de Nord sărbătoreşte 70 de ani de la crearea partidului comunist, unicul din ţară. La Phenian sunt programate o grandioasă paradă militară şi festivităţi pentru care s-au făcut repetiţii timp de câteva luni. 

Cu acest prilej, regimul lui Kim Jong Un a invitat în ţară jurnalişti occidentali pentru a-i convinge că viaţa cetăţenilor nord-coreeni este cât se poate de normală. Partidul Muncii din Coreea de Nord se află, fără întrerupere, la putere de la cel de-al doilea război mondial. Aşa că aniversarea a 70 de ani de la întemeierea sa trebuie pregătită cum se cuvine. În centrul capitalei, sute de tineri au repetat, zi şi noapte, dansurile pe care le vor prezenta la festivităţi. La Phenian se află, în aceste zile, şi ziarişti occidentali. Regimul vrea să le demonstreze că oamenii nu trăiesc în mizerie şi teroare, cum se spune în străinătate, ci, dimpotrivă, duc o viaţă cât se poate de obişnuită. Metroul, de exemplu, se deosebeşte de cele din alte ţări, la prima vedere,doar prin uniformele cam milităroase şi portretele uriaşe ale liderului Kim Jong Un.

Cât despre călători, unii reiau lozincile regimului, cu o pasiune aparent sinceră, alţii par doar intimidaţi de ziariştii străini. niversarea urma să fie sărbătorită şi prin lansarea unei noi rachete spaţiale care poate fi folosită şi în scop militar. Dar se pare că aceasta a dispărut din program. Probabil, nu pentru că regimul ar dori să trimită un semnal de pace ci pentru că lansarea ar putea fi un nou eşec, ca majoritatea celor de până acum.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri externe » COREEA de NORD în SĂRBĂTOARE: 70 de ani de la crearea partidului comunist