Observator » Ştiri externe » Cum poţi evita radarele, perfect legal. Lecţia nemţească de "şmecherie curată" ce poate fi aplicată şi în România

Cum poţi evita radarele, perfect legal. Lecţia nemţească de "şmecherie curată" ce poate fi aplicată şi în România

Cum poţi evita radarele, perfect legal. Lecţia nemţească de "şmecherie curată" ce poate fi aplicată şi în România - Cum poţi evita radarele, perfect legal. Lecţia nemţească de "şmecherie curată" ce poate fi aplicată şi în România - Profimedia / imagine ilustrativă
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 19.04.2025, 11:00 | Modificat la 19.04.2025, 11:02

Un şofer din Germania a găsit o metodă inedită şi legală prin care a transformat un radar al Poliţiei într-un obiect de decor. Soluţia găsită de neamţ a stârnit controverse pe reţelele de socializare, dar poate fi aplicată oriunde în lume.

Potrivit ZDF, incidentul a avut loc în Rottweil acolo unde şoferul unei rulote a parcat chiar în faţa unui radar fix al poliţiei. Astfel, aparatul a fost a obturat complet şi a devenit practic inutil. Poliţiştii nu au ce face altceva decât să mute radarul pentru că şoferul nu a putut fi tras la răspundere în niciun fel.

Poliţiştii nemţi au recunoscut că greşeala a fost a lor

Acesta şi-a parcat rulota într-un loc special destinat unor astfel de vehicule şi pe deasupra a respectat şi termenul de 24 de ore, perioada maximă în care rulota putea sta parcată acolo. Şoferul nu doar că nu s-a ales cu vreo amendă, dar poliţiştii nu au avut niciun motiv nici măcar să-i dea un avertisment sau o mustrare.

Articolul continuă după reclamă

Mai mult, poliţiştii nemţi au recunoscut că greşeala a fost a lor şi că alegerea locului de amplasare a fost unul cât se poate de neinspirat. Presa germană a numit acest incident drept "un exemplu de şmecherie germană" şi l-a descris ca fiind o combinaţie între respectarea legii şi exploatarea în mod creativ a unei breşe din sistem.