Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cutremur de 8,8 în largul Rusiei, în Pacific. Primele tsunami au lovit Rusia, SUA și Japonia. Evacuări în masă

Un seism devastator cu magnitudinea de 8,8 a zguduit miercuri peninsula Kamchatka din Extremul Orient al Rusiei, declanșând un tsunami de până la patru metri, care a provocat pagube materiale semnificative și a dus la emiterea unor alerte de evacuare în regiune, precum și de-a lungul coastei estice a Japoniei, transmite Reuters. 

de Redactia Observator

la 30.07.2025 , 12:40

UPDATE Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în următoarele state din Oceania - Republica Insulelor Fiji, Republica Nauru, Insulele Solomon, Republica Vanuatu, Insulele Samoa, Republica Kiribati, Regatul Tonga și Tuvalu - asupra faptului că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, există un risc ridicat de tsunami și curenți puternici în zonele de coastă.

UPDATE 10:40 Japonia, în alertă: valurile au început să ajungă la țărm

Agenția Meteorologică a Japoniei a anunțat că valurile au atins deja unele zone de coastă ale țării.

Articolul continuă după reclamă

Printre regiunile afectate se numără prefecturile Fukushima, Miyagi și Iwate, conform unei hărți interactive publicate pe site-ul agenției. Potrivit estimărilor, valurile ar putea ajunge până la 3 metri înălțime.

Până acum, cel mai înalt val înregistrat a avut 1,3 metri și a fost observat în Portul Kuji, din prefectura Iwate.

Valurile provocate de cutremur au adus la mal mai multe balene, în Japonia. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

UPDATE 10:30  Avertizări de tsunami în mai multe țări: valuri de peste 3 metri posibile în anumite zone

Centrele de Avertizare pentru Tsunami din SUA au anunțat că valuri de peste 3 metri ar putea lovi unele zone de coastă din Ecuador, insulele nord-vestice ale Hawaii și Rusia.

De asemenea, valuri cuprinse între 1 și 3 metri sunt posibile în regiuni de coastă din Chile, Costa Rica, Hawaii, Japonia și în mai multe insule din Pacific. În alte zone, cum ar fi Australia, Columbia, Mexic, Noua Zeelandă, Tonga și Taiwan, sunt posibile valuri de până la un metru.

Japonia, în alertă maximă. 1,9 milioane de persoane evacuate.

Guvernul japonez a cerut cetățenilor să fie extrem de vigilenți. În prezent, 1,9 milioane de oameni se află sub ordine de evacuare.

Hawaii este în alertă completă de tsunami. Populația a fost sfătuită să se retragă în zone mai înalte, iar navele au fost rugate să rămână în larg. Primarul din Honolulu le-a transmis locuitorilor: "Vă rog să luați în serios acest avertisment. Mergeți cât de sus puteți", deși a precizat că autoritățile nu au observat încă un val de mari dimensiuni.

Pe coasta de vest a Statelor Unite, Serviciul Național de Meteorologie a recomandat populației să evite plajele, porturile și zonele de agrement maritime.

Autoritățile chineze au emis un avertisment de tsunami pentru Taiwan. În Peru, autoritățile au emis, de asemenea, o alertă de tsunami și au anunțat că monitorizează constant situația.

UPDATE 9:31 Niciun val semnificativ până acum - guvernatorul statului Hawaii

"Până acum, nu am observat un val de proporții", a declarat guvernatorul Hawaiiului, însă autoritățile au văzut cum apa s-a retras semnificativ.

Activitatea valurilor nu a trecut de insula Hawaii, explică el, și estimează că vor mai trece cel puțin două-trei ore până când vor putea declara că pericolul a trecut complet.

UPDATE 9:14: Valurile de tsunami "lovesc acum Hawaii", a anunțat Centrul de Avertizare pentru Tsunami din Pacific într-o actualizare de ultim moment.

"Este necesară o acțiune urgentă pentru protejarea vieților și a bunurilor", se mai arată în mesaj, precizând că pericolul ar putea persista timp de câteva ore.

UPDATE 9:01: Rețeaua electrică, avariată în Sahalin - presa rusă

Alimentarea cu electricitate a fost întreruptă în regiunea Sahalin din Rusia, după ce cutremurul a avariat rețeaua electrică, informează agenția RIA, citând guvernatorul local.

Așa cum am relatat anterior, Sahalin a declarat stare de urgență în Insulele Kurile de Nord, iar înregistrările video arată valuri de tsunami care au inundat un oraș-port.

Autoritățile anunță că toți locuitorii din zonă au fost evacuați în siguranță.

UPDATE 08:56 Un val de aproximativ 1,8 metri a trecut prin insula Midway Atoll, situată între Japonia și Hawaii, a declarat guvernatorul statului Hawaii, Josh Green. El a precizat că măsurătoarea a fost făcută de la baza până la vârful valului.

"Încă ne așteptăm la un val semnificativ", a adăugat guvernatorul, subliniind că autoritățile vor da undă verde doar atunci când vor avea certitudinea că "siguranța este deplină".

UPDATE 08:15 Regiunea Sahalin din Rusia a declarat stare de urgență în Insulele Kurile de Nord - aceeași zonă unde au apărut imagini video cu valuri de tsunami care au inundat un oraș-port.

Primarul Alexander Ovsiannikov a declarat că "toată lumea" din zonă a fost evacuată. "Am avut destul timp, o oră întreagă. Așa că toți au fost evacuați, toți oamenii se află în zona de siguranță pentru tsunami", a spus el, citat de AFP.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

UPDATE 08:06 China emite avertizare de tsunami

"Pe baza celor mai recente analize, Centrul de Avertizare pentru Tsunami al Ministerului Resurselor Naturale a stabilit că acest cutremur a declanșat un tsunami, care este de așteptat să producă pagube în anumite zone de coastă ale Chinei", se arată în comunicat.

UPDATE 8:00 Deși Japonia a fost lovită deja de primele valuri de tsunami, pericolul nu a trecut. Autoritățile nipone atrag atenția că riscul rămâne ridicat. Agenția Meteorologică a Japoniei a transmis recent că, în urma cutremurului din Rusia, se pot produce valuri majore de tsunami pe o durată mai mare de o zi.

"Tsunamiurile continuă să fie observate, iar pericolul nu a trecut", se arată în comunicatul oficial. "Acestea pot lovi brusc. Nu părăsiți zonele sigure până când avertismentul nu este anulat." Agenția mai precizează că, dacă un val de tsunami coincide cu fluxul mareei, nivelul apei ar putea crește și mai mult față de cel actual.

UPDATE 7:18 Președintele Statelor Unite, Donald Trump a reacționat la avertismentele de tsunami emise pentru Hawaii și Alaska, în urma cutremurului din largul peninsulei Kamchatka. Printr-un mesaj pe platforma Truth Social, liderul de la Casa Albă a anunțat: "Din cauza unui cutremur masiv produs în Oceanul Pacific, este în vigoare o alertă de tsunami pentru locuitorii din Hawaii. O atenționare de tsunami este în vigoare pentru Alaska și Coasta Pacificului a Statelor Unite. Japonia este în cale. Vă rugăm să vizitați tsunami.gov pentru cele mai recente informații. RĂMÂNEȚI PUTERNICI ȘI ÎN SIGURANȚĂ!".

UPDATE 7:14 "Mai multe persoane au fost rănite în Extremul Orient al Rusiei după cutremurul de azi-dimineață care a lovit peninsula izolată Kamchatka", relatează agenția rusă de presă TASS.

Unele dintre victime s-au accidentat în timpul evacuării, inclusiv o femeie care a sărit pe fereastră. Ministrul regional al sănătății, Oleg Melnikov, a declarat că toate persoanele rănite sunt în stare satisfăcătoare.

"Până în acest moment, nu au fost raportate răni grave", a precizat el.

UPDATE: Toți angajații de la centralele nucleare Fukushima Daiichi și Fukushima Daini au fost evacuați, relatează The Guardian. Compania care administrează centralele, TEPCO a confirmat că nu s-au înregistrat anomalii la parametrii instalațiilor sau echipamentelor celor două central. În 2011, fenomenele naturale extreme au generat una dintre cele mai grave crize nucleare din istorie.

"Cutremurul de astăzi a fost grav şi cel mai puternic din ultimele decenii", a declarat guvernatorul Kamchatka, Vladimir Solodov, într-un videoclip postat pe aplicaţia de mesagerie Telegram, adăugând că o grădiniţă a fost avariată.

Un tsunami cu o înălţime de 3-4 metri a fost înregistrat în unele părţi ale Kamchatka, a declarat Serghei Lebedev, ministrul regional pentru situaţii de urgenţă, îndemnând oamenii să se îndepărteze de ţărmul peninsulei. Serviciul Geologic al Statelor Unite a declarat că cutremurul a fost superficial, la o adâncime de 19,3 km şi a avut epicentrul la 126 km est-sud-est de Petropavlovsk-Kamchatsky, un oraş cu 165.000 de locuitori situat pe coasta golfului Avacha. Magnitudinea a fost revizuită în creştere faţă de 8,0, valoarea iniţială.

Cutremur de 8,8 în peninsula Kamchatka din Extremul Orient al Rusiei

Agenţia Meteorologică Japoneză a ridicat nivelul de alertă, afirmând că se aşteaptă ca valuri de tsunami de până la 3 metri să atingă zone costiere întinse. Postul de televiziune NHK a informat că guvernul a emis ordine de evacuare pentru anumite zone. Muncitorii din fabrici şi locuitorii din nordul Japoniei, din Hokkaido, s-au evacuat pe un deal cu vedere la ocean, potrivit imaginilor difuzate de postul de televiziune TBS.

"Vă rugăm să evacuaţi rapid. Dacă puteţi, deplasaţi-vă rapid către terenuri mai înalte şi departe de coastă", a spus un prezentator al postului public japonez NHK.

Sistemul american de avertizare împotriva tsunami-urilor a emis, de asemenea, o avertizare privind "valuri tsunami periculoase" în următoarele trei ore de-a lungul unor coaste din Rusia, Japonia, Alaska şi Hawaii. O alertă de tsunami a fost emisă şi pentru teritoriul insular american Guam şi alte insule din Micronezia.

Hawaii a ordonat evacuarea unor zone de coastă. "Luaţi măsuri! Se aşteaptă valuri tsunami distructive", a transmis Departamentul de Gestionare a Situaţiilor de Urgenţă din Honolulu pe X.

Ordin de evacuare pentru micul oraş Severo-Kurilsk, la sud de peninsula Kamchatka, a fost emis din cauza ameninţării tsunamiului, a declarat guvernatorul Sakhalin, Valery Limarenko, pe Telegram. Mai multe persoane au solicitat asistenţă medicală în urma cutremurului, a declarat Oleg Melnikov, ministrul regional al Sănătăţii, pentru agenţia de ştiri rusă TASS.

"Din păcate, există câteva persoane rănite în urma evenimentului seismic. Unele au fost rănite în timp ce fugeau afară, iar un pacient a sărit pe fereastră. O femeie a fost rănită şi în interiorul noului terminal al aeroportului", a declarat Melnikov.

"Toţi pacienţii se află în prezent în stare satisfăcătoare şi până în prezent nu au fost raportate răni grave", a adăugat.

Cel mai puternic cutremur de pe planetă din 2011

Filiala din Kamchatka a Serviciului Geofizic al Academiei Ruse de Ştiinţe a declarat că a fost un cutremur foarte puternic.

"Cu toate acestea, datorită anumitor caracteristici ale epicentrului, intensitatea cutremurului nu a fost atât de mare... pe cât ne-am fi aşteptat de la o magnitudine atât de mare", se arată într-un videoclip publicat pe Telegram.

"În prezent, se înregistrează replici... Intensitatea acestora va rămâne destul de mare. Cu toate acestea, nu se preconizează cutremure mai puternice în viitorul apropiat. Situaţia este sub control", au mai transmis specialiştii.

Kamchatka şi Extremul Orient al Rusiei se află pe Centura de Foc a Pacificului, o regiune geologic activă, predispusă la cutremure majore şi erupţii vulcanice. Potrivit CNN, cutremurul este cel mai puternic de pe planetă din 2011, când un cutremur cu magnitudinea de 9,0 a lovit nord-estul Japoniei, declanşând un tsunami devastator.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri externe » Cutremur de 8,8 în largul Rusiei, în Pacific. Primele tsunami au lovit Rusia, SUA și Japonia. Evacuări în masă