Update Cutremur puternic în Croaţia, de 6,4, soldat cu cel puțin 7 morți. Salvatorii vor căuta supraviețuitori toată noaptea VIDEO şi FOTO
Mai multe persoane au murit sau au fost rănite în cutremurul cu magnitudinea de 6,4 produs marţi, în Croația. Numeroase clădiri s-au prăbușit, inclusiv turnul de control al aeroportului din Zagreb a fost avariat, ca urmare a mișcărilor seismice.
- Martorii au postat pe reţelele de socializare imagini cu pagubele provocate de cutremur.
Cutremurul s-a simțit la Zagreb, dar și în țările vecine. În Slovenia, parlamentarii s-au speriat atât de tare încât au părăsit o sală de plen.
Echipe de la Crucea Roșie, pompieri și militari au ajuns în zonele distruse de cutremur pentru operațiunile de căutare și salvare, dar și pentru ajutorarea sinistraților care acum au nevoie de hrană și adăpost.
UPDATE 22:30: În ultimele 37 de ore, 20 de cutremure au fost resimțite în Croația, a anunțat Centrul Seismologic Mediteranean European (EMSC).
Trebuie subliniat faptul că sunt cutremure care au fost resimțite de populație, pentru că, de fapt, acestea au fost mult mai multe.
UPDATE 20.30: Turnul de control al aeroportului din Zagreb a fost avariat în timpul cutremurului care a zguduit Croația, traficul aerian a fost întrerupt.
Serviciile croate de navigație aeriană au raportat, marți seară, că turnul de control din Zagreb a suferit pagube în urma cutremurului, și a fost întrerupt traficul aerian peste Zagreb pentru o perioadă de timp.
UPDATE, 18.30: Cel puțin șase persoane au fost ucise în cutremurul din Croația.
Potrivit primelor informații, este vorba de o fetiță de 12 ani din Petrinja, un tânăr de 20 de ani, un bătrân, precum și un tată și fiul lui care locuiau într-o casă din Majske Poljane, lângă Glina.
Casa în care au fost uciși tatăl și fiul a fost complet distrusă.
Neoficial, ar mai fi vorba de o victimă în Majske Poljane.
De asemenea, o persoană a fost scoasă în stare extrem de gravă de sub dărâmături.
Casa în care au fost uciși tatăl și fiul a fost complet distrusă.
UPDATE, 17.32: A fost confirmat un al doilea deces produs în urma cutremurului din Croaţia. După decesul fetiţei de 12 ani, din Petrinja, a fost confirmat decesul unei persoane din Majske Poljane. De asemenea, zeci de persoane sunt pe lista răniţilor, iar autorităţile locale se tem că foarte multe persoane sunt încă prinse sub dărâmături.
UPDATE, 17.00: Noi imagini video şi detalii despre cutremurul din Croaţia
UPDATE, 16.26: Numeroase clădiri din oraşul Petrinja au fost distruse complet de cutremur. Zeci de pompieri din Istria, Zagreb şi Osijek sunt mobilizaţi la faţa locului, pentru a căuta eventuale victime ale cutremurului sub dărâmături. Mai mulţi pacienţi cu covid din zonă vor fi transportaţi la o unitate medicală din Zagreb, pentru a permite tratarea victimelor cutremurului.
UPDATE, 16.01: Noi imagini video surprinse la faţa locului arată dimensiunile dezastrului produs de cutremurul din Croaţia.
UPDATE, 15.45: Aleksandar Vucic, preşedintele Serbiei, a anunţat că este pregătit să ajute Croaţia cu tot ce poate, după puternicul cutremur de marţi.
UPDATE, 15.30: Pe lângă Petrinje, un alt oraş extrem de afectat de cutremur a fost Sisak. Kristina Banicek, primarul din Sisak, a precizat că o jumătate din clădirea primăriei a fost distrusă. În paralel, Marin Repustic, şeful spitalului din Sisak, a precizat că medicii lucrează la foc continuu în condiţiile în care primesc numeroase victime ale cutremurului, inclusiv persoane rănite din Petrinje. Mai multe victime ale cutremurului sunt transportate direct la Clinica de Traumatologie din Zagreb.
UPDATE, 15.10: Darinko Dumbovic, primarul oraşului Petrinje, unde a fost localizat epicentrul cutremurului din Croaţia, a oferit noi detalii despre situaţia de la faţa locului: "Deocamdată avem confirmat decesul unei fetiţe de numai 12 ani. Este ca la Hiroşima aici. Nu mai am o jumătate de oraş. Aşteptăm ajutor. Am reuşit să extragem un alt copil de patru ani de sub dărâmături. Nu mai poţi să locuieşti în acest oraş. Este un dezastru total. Mamele îşi strigă copiii, disperate".
UPDATE, 15.02: Cutremurul puternic din Croaţia s-a simţit şi în Slovenia. Mai multe detalii, AICI.
UPDATE, 14.40: Deşi nu s-a simţit la fel de puternic precum în Petrinje, cutremurul a băgat spaima şi în locuitorii oraşului Zagreb, aceştia ieşind pe străzi pentru a evita să fie prinşi sub eventuale dărâmături.
UPDATE 14:30 Potrivit presei din Croaţia, oraşul Petrinja a fost distrus pe jumătate de cutremur, iar mai multe persoane şi-au pierdut viaţa. Printre ele, şi un copil, a transmis primarul oraşului, Darinko Dumbovic.
Primarul Dumbovic a cerut autorităţilor să trimită urgent ajutoare în zonă, inclusiv militari.
"Avem mai mulţi morţi şi răniţi. Am auzit şi că o grădiniţă s-a prăbuşit, însă din fericire nu erau copii în ea.
Este o panică generală, oamenii îşi caută apropiaţii", a declarat Darinko Dumbovic.
Imagini LIVE din Zagreb
Cutremurul s-a resimţit şi în Italia
Cutremurul a avut loc la o adâncime de 10 kilometri, potrivit Centrului Seismologic Euromediteranean (EMSC).
Centrul cutremurului, care a zguduit Croația în jurul orei 12.20, a fost la 46 de kilometri de Zagreb, conform EMSC.
Cotidianul Repubblica scrie că, după cutremurul de luni, marți la 12,20 a fost înregistrat un seism de 6,4, la câteva zeci de kilometri de Zagreb. Seismul s-a simțit și în Italia: de la Bolzano la Friuli, de la Veneto la Abruzzo.
Cutremurul de luni din Croația a avut magnitudinea 5,2.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰