Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Decizie uriaşă pentru România luată la Summit-ul NATO de la Madrid: SUA trimit 5.000 de militari și personal în ţara noastră. Vor fi sub comandă exclusiv americană, nu NATO

Ne aflăm în cea de-a doua zi a celui mai important Summit NATO din ultimele decenii, o întâlnire istorică în contextul conflictului din Ucraina. Liderii lumii, care s-au întâlnit la Madrid, au demarat deja discuţiile, iar Klaus Iohannis a făcut primele declaraţii. Preşedintele României a cerut nave permanente în Marea Neagră, dar şi mai mulţi soldaţi NATO pe teritoriul ţării noastre. Însă discuţiile vor continuă pe tot parcursul zilei.

de Laurenţiu Rădulescu

la 29.06.2022 , 13:49

Primele veşti imporante pentru România care vin de la Summit-ul NATO de la Madrid sunt că în urmă cu aproximativ o oră, o oră şi jumătate, preşedintele american Joe Biden a anunţat că va trimite soldaţi americani suplimentari pe flancul sud-estul. Iar în ceea ce priveşte România în mod direct discutăm despre o brigadă rotativă care va fi formată doar din soldaţi americani, mai exact 3.000 de militari din Statele Unite. Acestora li se vor alătura alte 2.000 de persoane, angajaţi ai Armatei americane sau personal auxiliar.  Discutăm despre o brigadă care va aparţine doar Statelor Unite, nu are nimic de-a face cu acel grup de luptă care a fost înfiinţat în urmă cu câteva luni pe teritoriul ţării noastre şi care este comandat de Armata franceză.

Care sunt punctele forte pe care România vrea să le atingă la acest Summit? Securitate sporită la Marea Neagră prin înfiinţarea unui grup naval permanent în dreptul României, o creştere a numărului de militari NATO care să fie prezenţi în diferite unităţi militare din ţara noastră. Turcia a decis să nu mai aibă drept de veto împotriva Suediei şi Finlandei, aşa că este aşteptat că la acest summit toţi cei 30 de membri ai NATO să voteze pentru aderarea celor două ţări.

Laurenţiu Rădulescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Decizie uriaşă pentru România luată la Summit-ul NATO de la Madrid: SUA trimit 5.000 de militari și personal în ţara noastră. Vor fi sub comandă exclusiv americană, nu NATO