Doi ani de război în Ucraina. Zelenski: Vom învinge. Liderii europeni, la Kiev pentru a-şi arăta sprijinul pentru ucraineni
Război în Ucraina. "Vom învinge", a proclamat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în ziua marcării a doi ani de la începutul invaziei ruse din ţara sa, într-un video difuzat sâmbătă de preşedinţie, scrie Agerpres.
"Luptăm pentru asta. De 730 de zile din viaţa noastră. Şi vom învinge, în cea mai bună zi din viaţa noastră", a spus el de pe aeroportul militar Gostomel de lângă Kiev, scena unei bătălii cheie cu trupele ruse în primele zile ale invaziei. Preşedintele ucrainean a fost însoţit de lideri occidentali care au venit special la Kiev pentru această ocazie.
Astăzi de împlinesc doi ani de când a început cel mai sângeros conflict militar de la al doilea război mondial încoace. Ucraina luptă din 2022 cu trupele Rusiei care i-au invadat teritoriul. Putin a numit războiul operaţiune militară specială, iar Europa şi Statele Unite au făcut front comun împotriva armatei trimise de Moscova să ucidă şi să distrugă tot în calea ei. La doi ani de la invazie, Rusia controlează 20 la sută din teritoriul invadat, iar Ucraina nu poate continua să opună rezistenţă fără ajutorul militar şi financiar al aliaţilor.
Zorii războiului din Ucraina
Atacul a început pe 24 februarie 2022, la ora 5 dimineaţa. Armata lui Putin a bombardat cele mai mari oraşe ale Ucrainei, Kiev şi Harkov, şi estul ţării. În acelaşi timp, zeci de mii de soldaţi au lansat invazia terestră.
Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: Am decis să lansez o operațiune militară specială. Scopul ei este protejarea cetăţenilor care, de opt ani, au suferit de pe urma abuzurilor şi genocidului regimului de la Kiev.
Rusia avea peste 120.000 de militari la graniţa cu Ucraina şi în Belarus, sub pretextul unor exerciţii militare comune, după ce recunoscuse independenţa celor două republici separatiste din estul Ucrainei, Luhansk şi Doneţk.
Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Azi, Rusia a declanşat invazia Ucrainei. El vrea să ne distrugă ţara, tot ce am construit, toate lucrurile pentru care am trăit.
De peste o lună, americanii avertizau că Rusia pregăteşte o invazie. Iniţial, ministerul rus de Externe a cerut garanţii că Ucraina nu va adera niciodată la NATO şi retragerea trupelor americane şi a scutului anti-rachetă din România, dar aceste dorinţe ale lui Putin au fost refuzate.
În primele ore ale conflictului, părea că totul merge spre o victorie rapidă a trupelor ruse. Acestea au ajuns la intrarea în capitala Ucrainei, acolo unde mii de oameni se înghesuiau zilnic în trenuri ca să scape.
Ororile descoperite la Bucha
La două luni de la invazie, o nouă dovadă a cruzimii şi brutalităţii ruşilor venea din Ucraina. În oraşul Bucha, zeci de civili au fost găsiţi asasinaţi cu mâinile legate la spate, îngropaţi în gropile comune sau în subsoluri de case.
Încet-încet, Ucraina a întors soarta luptei. Până la finalul lui 2022, Harkov şi Herson au fost recucerite. În timpul acesta, peste opt milioane de ucraineni şi-au părăsit ţara şi au fost găzduiţi de România, Polonia şi alte state europene.
La noi în ţară, refugiaţii au fost primiţi cu mâncare şi haine la vămi, iar apoi primiţi în casele românilor şi ajutaţi să îşi găsească servicii sau cu traiul de zi cu zi.
Volodmir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Mulțumesc întregii Românii pentru susținerea și ajutorul acordat Ucrainei. Fiecare rachetă și dronă rusească care atacă porturile noastre … trebuie să facem tot posibilul ca Rusia să nu poată transforma zona dunăreană sau a Mării Negre într-o zonă moartă.
Războiul a venit tot mai aproape de România
Treptat, războiul a venit tot mai aproape de România. Luni în şir, Rusia a bombardat porturile Reni şi Ismail, aflate la graniţa cu ţara noastră. Navele au fost distruse, depozitele au fost incendiate şi oamenii de pe ambele maluri ale Dunării au trăit în teroare. Fragmente din Dronele ruseşti au căzut şi în România. Seară de seară, sute de români primeau alerte că trebuie să se adăpostească.
Un bilanţ neoficial arată că peste 30.000 de civili ucraineni au murit până acum, în timp ce Rusia ar fi rămas fără peste 300.000 soldaţi, unii morţi, iar cei mai mulţi, răniţi grav.
Costul total al reconstrucţiei Ucrainei este estimat de ONU la 450 de miliarde de dolari. Mai important decât atât, nu se întrevede sfârşitul conflictului, mai ales că Rusia a anunţat un nou obiectiv - cucerirea Ucrainei până în 2026.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰