Observator » Ştiri externe » Doi români, condamnați pentru înjunghierea unui jurnalist britanic de origine iraniană la cererea Teheranului

Doi români, condamnați pentru înjunghierea unui jurnalist britanic de origine iraniană la cererea Teheranului

George Stana (25 ani) și Nandito Badea (21 ani) George Stana (25 ani) și Nandito Badea (21 ani) - Profimedia
Nicu Tatu | Timp citire: 2 minute
Publicat la 03.07.2026, 09:02 | Modificat la 03.07.2026, 09:11

Doi cetăţeni români vor fi condamnaţi vineri de tribunalul Old Bailey din Londra, după ce au fost găsiţi vinovaţi pentru atacul cu cuţitul asupra jurnalistului britanico-iranian Pouria Zeraati, într-un caz pe care procurorii l-au descris drept o agresiune "ţintită", comisă "în numele statului iranian". Victima, jurnalist la Iran International, a fost înjunghiată în apropierea locuinţei sale din Londra, în martie 2024.

Doi bărbaţi români, găsiţi vinovaţi de participare la un atac ''ţintit'' cu cuţitul împotriva unui jurnalist ''în numele statului iranian'', vor fi condamnaţi vineri de tribunalul Old Bailey din Londra, transmite Agerpres.

Pouria Zeraati, un jurnalist britanic de origine iraniană care lucrează pentru Iran International, a fost lovit de trei ori în coapsă într-un atac suferit în apropierea locuinţei sale din Wimbledon, în sud-vestul Londrei, pe 29 martie 2024.

Luna trecută, cetăţenii români Nandito Badea, în vârstă de 21 de ani, şi George Stana, în vârstă de 25 de ani, au fost găsiţi vinovaţi de vătămare corporală gravă cu intenţie într-un proces desfăşurat la tribunalul Woolwich. Ambii bărbaţi au negat acuzaţiile.

Articolul continuă după reclamă

Al treilea bărbat acuzat de implicare, David Andrei, care a fost arestat în România, nu participă la proces.

La începutul procesului împotriva lui Badea şi Stana, procurorul Duncan Atkinson a declarat că aceştia îl vizaseră pe Zeraati, al cărui angajator - un post de televiziune finanţat de Arabia Saudită - critică guvernul iranian şi a fost desemnat drept organizaţie teroristă de către regimul de la Teheran. Atkinson a spus că Zeraati fusese supus unei "recunoaşteri ample" şi că, în urmă cu un an, Stana a fost arestat în grădina apartamentului său împreună cu un alt bărbat.

În ziua atacului, Nandito Badea şi David Andrei l-au aşteptat pe Zeraati în timp ce acesta traversa strada de la locuinţa sa spre maşină, a declarat procurorul. Andrei l-a imobilizat, în timp ce Badea l-a înjunghiat în partea superioară a coapsei. George Stana i-a aşteptat pe cei doi într-un automobil marca Mazda 3, de culoare albastră, ce a fost surprins de camerele de supraveghere video în timpul ''recunoaşterii ample'' realizate înaintea atacului, a adăugat procurorul.

Pe acelaşi subiect

Badea a declarat că nu avea ''nicio idee'' că Zeraati era un jurnalist, iar Stana a afirmat că ''a fost o mare surpriză'' atunci când cei doi bărbaţi pe care i-a preluat cu maşina au spus că avusese loc o înjunghiere.