Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Donald Trump: "Vom pierde între 75.000 și 100.000 de oameni. E ceva oribil"

Președintele american Donald Trump a declarat că se așteaptă ca până la 100.000 de americani să-și piardă viața în urma pandemiei de coronavirus, după ce numărul de decese a depășit estimările anterioare.

de Daniel Murărescu

la 04.05.2020 , 11:26

Donald Trump Președintele american Donald Trump, fotografiat în timpul unui interviu pentru Fox News la Memorialul Lincoln din Washington,3 mai 2020 - Profimedia Images
  • Aproape 70.000 de morți în SUA
  • Metropola New York, cea mai afectată

Statele Unite sunt cele mai afectate de pandemia de SARS-CoV-2, cu aproape 1.2 milioane de îmbolnăviri și peste 68.000 de decese, mai mult decât dublu față de Italia, acolo unde au murit aproape 29.000 de persoane.

"Vom pierde între 75.000, 80.000 până la 100.000 de oameni. E ceva oribil", a spus liderul de la Casa Albă, care cu doar trei zile în urmă declara că speră ca mai puțin de 100.000 de persoane să moară pe teritoriul SUA.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

În plină pandemie, jumătate dintre statele americane au ridicat parțial restricțiile de circulație, ca urmare a faptul că în anumite zone numărul de infecții a scăzut. În plus, transmite Reuters, mulți americani cer din ce în ce mai insistent înlăturarea măsurilor de izolare care au adus economia în impas.

Președintele american s-a arătat încrezător că un vaccin va fi disponibil până la finalul acestui an. "Doctorii îmi spun să nu zic asta. Dar eu zic ce cred... eu cred că vom avea un vaccin mai devreme decât mai târziu", a spus președintele SUA.

Cu toate acestea, experții americani, între care Anthony Fauci, specialist în boli infecțioase, au atras atenția că dezvoltarea unui vaccin ar putea dura între un an și 18 luni.

Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Donald Trump: "Vom pierde între 75.000 și 100.000 de oameni. E ceva oribil"