Observator » Ştiri externe » Cine e milionarul mort în accidentul aviatic din Florida. Pilotul, un bărbat de 55 de ani

Cine e milionarul mort în accidentul aviatic din Florida. Pilotul, un bărbat de 55 de ani

Editor I.I. | Timp citire: 2 minute
Publicat la 03.11.2026, 12:10 | Modificat la 03.11.2026, 12:35

Nouă oameni au murit după ce un avion privat de mici dimensiuni s-a prăbușit și a explodat, duminică, în Florida, în Statele Unite. Aeronava de tip Learjet 60 plecase din Austin, Texas, și se îndrepta spre Bahamas, când s-a prăbușit pe autostradă, scrie BBC.

Anchetatorii încearcă să stabilească ce a provocat accidentul. Printre ipotezele luate în calcul se numără formarea gheții pe avion, turbulențele și o posibilă eroare umană. Printre cei nouă oameni care au murit se află o familie cu doi copii de 4 și, respectiv, 2 ani. BBC a prezentat poveștile unora dintre victime.

Adam Robinson, Helen și cei doi copii ai lor

Adam Robinson, un antreprenor din industria tehnologiei, soția sa, Helen Sharp, și cei doi copii ai lor, Emma, de 4 ani, și Charlie, de 2 ani, au murit în accident. Decesul lor a fost confirmat într-un mesaj transmis de familiile unora dintre victime.

Articolul continuă după reclamă

Apropiații i-au descris pe Adam și Helen drept părinți devotați. "Helen și Adam au avut o poveste de dragoste care va dăinui pentru totdeauna. Căldura, generozitatea și felul în care îi făceau pe ceilalți să se simtă bineveniți au lăsat o amprentă asupra multor oameni", au transmis familiile.

Adam Robinson era fondatorul și directorul general al companiilor RB2B și Retention.com. De asemenea, conducea compania Moltsets. Înainte de a intra în industria tehnologiei, a lucrat pentru Lehman Brothers și Barclays.

Moartea sa a fost deplânsă și de antreprenorul Jesse Ouellette, care a povestit că Robinson l-a ajutat când își construia propria companie. Ultima postare a lui Robinson pe platformă fusese publicată chiar duminică. Acesta anunța o dezbatere pe care urma să o aibă cu Ouellette în săptămâna următoare. Helen Sharp era artistă, potrivit presei americane. 

Pe acelaşi subiect

Avionul, pilotat de un bărbat de 55 de ani

Celelalte victime sunt Rachel Reed, Charmi Fehr și Anita Maria Cetina, bona celor doi copii. Avionul era pilotat de Jeff Gregory, în vârstă de 55 de ani.

"Suntem profund îndurerați să aflăm că pilotul Jeff Gregory se numără printre oamenii care și-au pierdut viața în tragicul accident aviatic de ieri, din Palm Beach", a transmis compania.

Nathalia Filgueiras, în vârstă de 20 de ani, a fost identificată de presa americană drept copilotul avionului. Tânăra obținuse licența de pilot la numai 17 ani, pe când era încă elevă de liceu. Mama sa, Camila Corteleti, a confirmat pentru presă că fiica ei a murit în accident.